Decizie definitiva a Curtii Constitutionale. Fumatul in spatiile publice, INTERZIS !

Decizie definitiva a Curtii Constitutionale. Fumatul in spatiile publice, INTERZIS !

Curtea Constituţională a decis astazi că legea antifumat este constituțională, respingând astfel contestaţia formulată de 33 de senatori.

Înaintea ședinței, președintele CCR, Augustin Zegrean, le-a spus jurnaliștilor că se va lăsa de fumat atunci când legea va intra în vigoare.

Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie 2015, la Curtea Constituţională o contestație referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, Curtea Constituţională a luat miercuri în discuţie legea anti-fumat și a decis că aceasta nu încalcă prevederile Constituției.

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea au susținut că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale “nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. În documentul înaintat Curţii Constituţionale se preciza că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

Potrivit articolului 46 din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Ce prevede Legea antifumat

Legea votată de parlamentari interzice fumatul în spaţiile publice închise, dar şi în parcuri, în apropierea locurilor de joacă. Actul normativ nu permite amenajarea de spaţii speciale pentru fumat în clădiri de utilitate publică şi instituţii. Asta înseamnă că toţi fumătorii vor fi obligaţi să fumeze doar în afara instituţiilor.

Amenzi mari şi localuri închise

Sunt doar două excepţii: penitenciarele de maximă siguranţă şi aeroporturile, unde pot fi amenajate spaţii speciale pentru fumat. Amenzile sunt foarte dure pentru cei care nu respectă această lege, ele ajungând până la închiderea localurilor care nu o aplică. Astfel, sunt prevăzute amenzi de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice şi de la 5.000 până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice care nu respectă legea.

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *