Alegerile din pădure …
A fost odată ca niciodată, pentru că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit … Așa încep poveștile. În povestea noastră este vorba despre alegerile care tocmai au avut loc în țara pădurilor unde animalele din cea mai mare poiană, capitala pădurii, în mod democratic au decis să-și aleagă primarul general al poienii, asta pentru că și animalele, la fel ca și noi oamenii, au democrație și nu mai este obligatoriu ca leul să fie regele animalelor, acum putând fi rege chiar și un șoricel care-și găsește cu greu cuvintele, care merge ca un roboțel întors cu cheița și care uită de la mână pân-la gură.
Revenind la povestea noastră, poiana mare era împărțită în șase poienițe, fiecare cu primarul său. Doi dintre primarii au hotărât să candideze pentru funcția de șef al primarilor de poienițe. Astfel, în cursa electorală s-a înscris Calul și Mistrețul. Pe lângă aceștia s-au mai înscris Vulpea și Sconsul, celelalte animale înscrise fiind nereprezentative putând fi foarte ușor trecuți la și alte animale.
Primarul cal era cunoscut de animale drept un primar muncitor și foarte bun gospodar.
Primarul mistreț își retezase colții ca să poată să aibă o voce mieroasă, își dăduse cu gel în păr ca să pară că fruntea lui îngustă e mai lată. Dar degeaba, animalele știau de cele 6 scorburi pe care le deține, imposibil de cumpărat din salariul de primar de poieniță. Lângă el mistrețul și-a adus și un lup, crezând că lupul urlă mai tare și se face mai bine auzit. Ce nu știa mistrețul era că lupul adus lângă el era de fapt un biet mielușel în blană de lup, care la el în crâng pierduse aproape toate crângulețele peste care el era vătaf.
Sconsul, preferatul regelui șoricel, a făcut ce știa el mai bine. Atunci când celelalte animale se strângeau pe lângă scons ca să asculte cum vrea el să transforme poiana într-un paradis, el din obișnuință ridica coada și împrăștia spre auditori un lichid urât mirositor de fugeau sărmanele animale care încotro vedeau cu ochii.
Vulpea care l-a păcălit pe urs a crezut că o să-i țină și de această dată, numai că ursul păcălit o dată s-a ferit de ea ca dracu de tămâie.
Rezultatul alegerilor din pădure a fost unul cât se poate de firesc: Calul a câștigat alegerile, iar ceilalți au rămas doar cu buza umflată.
Pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.
I.C.MANDU
