Măi oameni buni, să fiți atenți ! Voi care oasele le-ați ros , Să nu cumva să deveniți un simplu instrument de stors …

Vă asigur că nu am fost și nu sunt  un Șoșocar.  Personal pe Diana Șoșoacă o consider mai degrabă un clovn politic decât un politician autentic, despre care trebuie să recunosc că sunt pe cale de dispariție. Diana ar putea fi un personaj hilar dacă nu ar excela într-un comportament impulsiv agresiv. Cred că Diana, cu atitudinea ei teatrală ar fi un bun avocat, dar ca politician aș plasa-o alături de propagandiștii comuniști, un fel de Ana Pauker a zileleor noastre.  Dar nu despre Diana vorbim, ci despre aparția unui stări de fapt extrem de periculoase pentru o democrație autentică.

Îmi este foarte greu să cred, și nu numai mie, că patru judecători numiți de PSD și unul UDMR de la curtea constituțională, fără să-i gâdile nimeni la ureche au decis să-i retragă dreptul de a candida la președenția României Dianei Șoșoacă. Pare așa ceva cusut cu ață albă.  Politicienii vorbesc despre valorile occidentale și americane în ceea ce privește democrația. Până acum nu am auzit ca vreo țară europeană sau pe americani să interzică cuiva dreptul să candideze. Am auzit în schimb că ceva similar s-a petrecut în Rusia, unde contra candidatului lui Putin i s-a interzis dreptul să candideze. Întrebare:  Spre ce democrație ne îndreptăm ? Spre occident sau spre Rusia ? Măi oameni buni voi înțelegeți în ce țară trăim ?

Esta mai mult decât evident că s-a creeat un precedent extrem de periculos. Mă întreb ce se va întâmpla cu noi dacă se va continua cu încălcarea drepturilor și libertăților, din care face parte inclusiv dreptul la libera exprimare, dacă cei care sunt numiți să le apere, în speță judecătorii curții constituționale, le încalcă ?

Toată lumea știe că putem fi ascultați și urmăriți chiar și cu telefoanele închise. Din acest considerent nu m-ar surprinde dacă la un șpriț  între prieten spunem ceva care nu ne convine despre Uniunea Europeană, sau de America, sau mai nou de Ucraina și Israel, oare a doua zi dimineața  la fel ca în perioada de tristă amintire o să ne trezim cu poliția la ușă pe motiv că uzurpăm siguranța statului de drept ? Statul de drept cu un partid stat, se transformă încet dar sigur în statul în  poziția drepți. Prin 1990 am scris o poezie prin care doream să trag un semnal de alarmă într-unul din versuri spuneam:  ”Măi oameni buni, să fiți atenți ! Voi care oasele le-ați ros , Să nu cumva să deveniți un simplu instrument de stors”.

Oameni buni, cel mai urât lucru care i se poate întâmpla în viață unui om este să regrete ce a urât cel mai mult. Eu am urât comunismul !

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *