Tudorel Ţone vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte al filialei PSD din Giurgiu

Tudorel Ţone vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte al filialei PSD din Giurgiu

În cursul zilei de azi am simţit nevoia să mă plimb prin portul nostru giurgiuvean pentru că nu se ştie, urmare a schimbărilor climatice, cât timp vom mai putea admira această comoară pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi nu am fost capabili să o exploatăm la justa ei valoare,  când în spatele meu aud o voce:  “Atâta timp cât trăiesc eu, ori faceţi cum zic eu, ori dacă nu, să plecaţi…“  O replica celebră din Moromeţii, unul dintre cei mai importanţi scriitori postbelici, Marin Preda.

Imediat am recunoscut vocea lui Tudorel Ţone un împătimit al literaturii româneşti şi în mod special a lui Marin Preda.

– Hai zi că nu ştii cui aparţin aceste cuvinte ? Mă întreabă zâmbind Tudorel.

– La ţară pe la voi, pe la Malu, oamenii au o expresie: Hai mă, mă laşi !!!  Ar fi culmea să nu ştiu, pentru că la fel ca şi tine îl citeam pe Marin Preda cu cartea sprijinită de coşuleţul de pâine în timp ce eram la masă.

Vrea să spună  ceva,  dar aşa cum îmi este firea l-am întrerupt. Recunosc, este vina mea, ştiu că pe 5 august s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Marin Preda şi eu ca un mitocan nu am scris niciun rând.

-Nu. Nu vroiam să te cert, cu toate că am văzut că nu ai scris niciun rând despre un scriitor pe care noi doi, oameni crescuţi la  ţară,  am vorbit despre scrierile lui cu mare drag de atâtea ori.  Eu doream doar să te invit la o cafea pe ponton.

Până să se învednicească ospătarul să ne aducă două cafele şi două sticle reci, brumate de Stella Artois fără alcool am zis că nu ar fi rău să transform această întâlnire ad-hoc într-un fel de interviu, ţinând cont de faptul că Tudorel Ţone este consilierul Ministrului Agriculturii, Petre Daia, atenţie,  nu este glumă, fără remuneraţie, care are în fişa postului responsabilitatea de a-l informa pe ministrul agriculturii care sunt problemele cu care se confruntă agricultorii din judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman.

Pentru început l-am întrebat care sunt rezutatele muncii fermierilor din cele trei judeţe.

– Pentru marea majoritatea a fermierilor din lunca Dunării pot spune că rezultatele au fost mulţumitoare, asta dacă ţinem cont de seceta pedologică cu care ne-am confruntat.  Problemele cu care ne confruntăm sunt mai de grabă de ordin economic. Preţurile foarte mari ale carburanţilor şi imputurilor  au dus la cheltuieli foarte mari din partea fermierilor şi colac peste pupăză, cum se spune pe la noi la ţară, nu ne putem vinde cerealele la export pentru că toate porturile din ţară, atât pe Dunăre, cât şi la Marea Neagră sunt ocupate de cerealele din Ucraina. Sperăm ca într-un final să ne putem vinde producţia, pentru ca astfel să putem achiziţiona sămânţă, îngrăşămimte, carburant şi anul ce urmează să nu mai fie la fel de secetos. Cred că în viitorul apropiat va fi repornit şi sistemul de irigaţii,  sistem ce a devenit vital pentru supravieţuirea agriculturii.

Între timp a apărut şi ospătarul cu cafeaua şi berile noastre, puţin mai reci decât temperatura de afară.  Mă gândesc că ospătarul s-a gândit la sănătatea noastră să nu cumva să facem roşu în gât.  Şi pentru că tot am avut în gând cuvântul roşu mi-am adus aminte că în afară de consilier al ministrului agriculturii, Tudorel Ţone a fost unul dintre liderii care a pus umărul la întemeierea Partidului Social Democrat în judeţul Giurgiu şi este încă membru de partid.

Aşa că l-am întrebat pe interlocutorul meu care mai este starea de spirit în PSD Giurgiu.

O umbra de tristeţe i se citeşte în priviri. Îşi pune bere în pahar,  dar nu se atinge de ea şi spune:  

– Conform zicalei,  socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, pot spune că mi-am dorit un PSD puternic care să aibă şanse reale să câştige alegerile din 2024,  din păcate lucrurile nu stau deloc aşa,  ba dimpotrivă merg din prost în mai prost.  Din discuţiile avute cu mai mulţi primari şi cu oameni din partid am înţeles că există riscul major să pierdem alegerile din 2024.  Nu este nici momentul şi nici locul să-ţi prezint o analiză a situaţiei politice din partid.  Ce pot să spun în acest moment este că dacă nu vom schimba strategia politică folosită până acum cu siguranţă vom pierde alegerile şi nu neapărat în faţa PNL-ului, ci a unui partiduleţ de buzunar.  Aceasta este cea mai gravă problemă a partidului  în momentul de faţă. Trebuie să recunosc, şi îmi asum ceea ce spun,  mai mulţi primari şi membri de partid m-au rugat să mă implic mai mult în activitatea şi decizia polititică a partidului.

Îl privesc mai atent pe Tudorel şi văd pe chipul său grimasa omului hotărât.

– Bun. Am înţeles că membri de partid  îţi solicită să te implici mai mult în decizile politice ale partidului. Intenţionezi cumva să candidezi pentru funcţia de preşedinte al partidului la Giurgiu ?

-Sincer ? Da. Îmi voi anunţa intenţia de a candida, alături probabil şi de alţi colegi care doresc să participe la cest exerciţiu democratic, la prima şedinţă a Biroului Politic Judeţean.  

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *