Deputatul PNL Alexandru Andrei solicită printr-o interpelare parlamentară urgentarea repunerii în funcţiune a canalului de irigaţii Giurgiu-Răzmireşti
În ultimii ani zona de sud a României a fost vitregită de precipitaţii. Fenomenul de deşertificare, urmare a schimbării climei despre care vorbesc tot mai des specialiştii, poate afecta într-un mod extrem de grav agricultura din sudul ţării considerată până nu de mult zona cu cele mai ridicate producţii agricole, asta datorită solului cernoziom, şi a precipitaţiilor. Singura posibilitate remarcată de deputatul PNL Alexandru Andrei în urma lipsei din ce în ce mai accentuate a apei din sol este repunerea în funcţiune a sistemului de irigaţii existent în zona noastră, şi aici mă refer la canalul Giurgiu-Răzmireşti, care urmare a nepăsării a fost lăsat de izbelişte, ceea ce a dus la degradarea lui în proporţie de peste 50%. Din acest considerent deputatul PNL Aleaxandru Andrei a făcut o interpelare parlamentară adresată ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu , în care spune:
“În ședința de plen a Camerei Deputaților de luni, 14 februarie, am susținut o interpelare adresată ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Tema interpelării este situația sistemului de irigații Giurgiu-Răzmirești.
Am solicitat ministrului Agriculturii detalii despre stadiul proiectului tehnic pentru secțiunea A+C (proiect depus la Ministerul Agriculturii, în urma numeroaselor demersuri și a întâlnirilor cu responsabilii din Ministerul Agriculturii și ANIF central și local).
Prin implementarea acestui proiect – cu o valoare totală de 485.208.693 lei – fermierii din 16 localități ale județului Giurgiu vor beneficia de irigații, suprafața totală irigată fiind de peste 100.000 de hectare – 76.582 ha în județul Giurgiu și 29.085 ha, în Teleorman.
Am cerut, de asemenea, ministrului Agriculturii susținerea pentru urgentarea următorilor pași spre realizarea acestui proiect, în mod special, pentru asigurarea finanțării necesare refacerii sistemului de irigații Giurgiu-Răzmirești, dar și prezentarea stadiului concret (inclusiv alocarea creditelor bugetare) pentru acest proiect, extrem de important pentru agricultura din județul Giurgiu.”
