Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri

Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri

Conform tradiției populare, ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută drept „Sâmbăta lui Lazăr”.

Sărbătoarea de astăzi, 24 aprilie, este cunoscută și sub numele de „Moşii de Florii” sau „Sâmbăta Morţilor” iar în toate bisericile din ţară se fac slujbe de pomenire a celor adormiţi.

„Îndată ce l-a chemat pe nume, Lazăr a ieşit viu din mormânt, revenind la această viaţă din care plecase, asemenea unui om trezit dintr-un somn adânc”, scrie Doxologia.

Conform tradiției populare, în Sâmbăta lui Lazăr gospodinele trebuie să facă plăcinte şi să le dea de pomană. Totodată, în satele din sudul României se practică mersul cu vaiul.

Un alt obicei din popor arată că fetele împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă. Tot cu ocazia acestei mari sărbători, fetele îşi puneau flori în cap şi cântau despre înmormântarea lui Lazăr.

Fiind în Postul Mare al Sfintelor Paşti, credincioşii trebuie să dea de pomană alimente de post. Printre alimentele respective trebuie să fie și un pahar cu colivă, drept pomenire pentru cei adormiți.

Cu ocazia acestei sărbători, Biserica Ortodoxă face dezlegare la ulei și vin, cu o zi înainte de dezlegarea la pește care se face în Duminica Floriilor.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *