Vineri, 23 iunie, Teatrul Tudor Vianu a fost gazda campaniei ”Avem același sânge”
Vineri, 23 Iunie 2023, la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu s-a desfășurat campania ”Avem același sânge”, în cadrul căreia au fost recoltate 120 de unități de sânge de către o echipă comună formată din personal de la Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu și Centrul De Transfuzie Sanguina Teleorman.
Inițiată de Digi24, această acțiune a avut ca scop promovarea și conștientizarea importanței acestui gest altruist.
Această campanie a fost organizată de Digi 24 HD cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu.
Prin organizarea de astfel de campanii ne propunem să creștem gradul de conștientizare a populației în ceea ce privește importanța donării de sânge și totodată să încurajăm cât mai multe persoane să facă acest gest regulat.
Ne-am bucurat să vedem câți oameni minunați s-au alăturat acestei mișcări de solidaritate și compasiune.
Ne dorim ca această campanie să fie doar începutul unei mișcări continue de donare de sânge. Vă reamintim că puteți dona oricând la Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu.
Este un gest simplu, dar cu un impact imens în viața celor care se confruntă cu afecțiuni grave sau accidente.










