Urmarea firească a nefirescului

Urmarea firească a nefirescului

Cu puţin timp în urmă m-a sunat un prieten din presa centrală care în primul rând a ţinut să-mi spună la mulţi ani de ziua mea de naştere cu toate că au trecut aproape două zile de la aniversare. Dar … mai bine mai târziu decât niciodată. Apropo, profit de acest prilej  să le mulţumesc din suflet tuturor acelora care mi-au urat la mulţi ani.  După care m-a întrebat: “ La voi la Giurgiu ce se mai întâmplă ?” I-am răspuns cât se poate de sincer. Nimic. “ Cum mă nimic ? La voi nu este campanie electorală ? “  Ba da, i-am spuns, dar nu se întâmplă nimic deosebit. Partidele trimit în judeţ doi trei, hai să le spunem lideri, însoţiţi de copii cărora  li s-a inoculat ideea că orice lipitor de afişe poate ajunge parlamentar, ministru, secretar de stat, preşedinte de consiliu judeţean,  primar, consilier sau te miri ce director prin deconcentrate, plecând de la celebra zicere, devenită maximă atribuită lui Napoleon Bonaparte, că orice soldat poartă-n raniţă un baston de mareşal, asta neînsemnând că nu este posibil. După cum şti şi tu, unii au ajuns să ocupe funcţii foarte importante în aparatul de stat cu diplome de studii false. Şi măcar dacă cazul prezentat în media ar fi singular.  Ca să nu te mai reţin oamenii de partid mărşăluiesc pe uliţele satelor îmbrăcaţi în culorile partidului vorbind mai mult între ei decât cu oamenii, dar având grijă când prind câte o băbuţă ieşită la poartă să se fotografieze cu ea. În rest nu tu dezbateri, conferinţe de presă, nimic, nimic. La voi la Bucureşti ce este?”   Ca şi la voi nimic, nimic ! “

Nu puteam să-l las fără să-l întreb ceea ce pe mine mă roade în suflet ca un fier înroşit: De-a lungul timpului am văzut multe campanii mediatice de denigrare a unui om politic, dar ce i se întâmplă lui Răzvan Cuc este peste puterea mea de a înţelege.

Nu mă lasă să continui şi-mi spune.

“ Ceea ce i se întâmplă lui Răzvan Cuc este urmarea firească a nefirescului. Urmarea  firească pentru că era de aşteptat ca în urma războiului pe care Răzvan l-a pornit împotriva regilor asfaltului să aducă cu sine o campanie de manipulare a opiniei publice prin defăimare mediatică. Nu constituie o noutate pentru nimeni faptul că regii asfaltului  sunt finanţatori la greu în campaniile electorale, ei fiind de altfel şi acţionari în unele trusturi de presă. Alţi duşmani, la fel de periculoşi, sunt şi şmecherii din companiile de stat subordonate Ministerului Transporturilor. Pe aceştia Răzvan i-a câştigat prin încercarea lui de stopare a furtului, şi mă refer la CFR Marfă, unde s-au dat şpăgi de sute de mii de euro pentru atribuirea unor contracte, şi la Tarom unde se fură la greu prin fel de fel de tertipuri prin care se dublează preţurile serviciilor externalizate către firme preferenţiale. Ca să nu mă mai lungesc, atunci când un ministru, indiferent de coloratura lui politică, încearcă să muncească şi să eradicheze corupţia, deranjează. Şi nu îi deranjează numai pe regii asfaltului sau regişorii din ograda proprie a ministerului care i-au şpăgi de sute de mii de euro, dar îi deranjează inclusiv pe baronii politici care au legături directe cu regii şi regişorii despre care am vorbit. Acesta este firescul la noi unde tentaculele caractiţei mafiote la un moment dat îşi dau mâna cu o parte a reprezentanţilor presei care răspund la comenzi în urma cărora primesc bani grei fie prin contracte oneroase cu statul, fie primesc bani negri la sacoşă.

Nefirescul constă în faptul că trăim într-o ţară europeană în care justiţia care ar trebui să fie liberă şi total independentă de spectrul politic. Din păcate uneori răspunde  ca o marionetă la sforile nevăzute trase de potentaţii vremii. Închei spunând că mulţi din cei care-l blamează acum îl vor lăuda pentru activitatea lui nu peste mult timp. A fost singurul Ministru al Transporturilor de după 1989 care a avut curajul să se lupte cu mafia constructorilor de autostrăzi. A fost singurul ministru care a încercat să stopeze furturile din companiile de stat ce ţin de Ministerul Transporturilor. Şi nu în ultimul rând, a fost singurul ministru care dintr-un program de 14-16 ore de muncă pe zi a alocat peste 75% din acest timp şantierelor. Timpul, a spus prietenul meu, va demonstra că am avut dreptate. Ca să te convingi vino săptămâna asta pe la Bucureşti ca să-ţi dau nişte documente care demonstrează ceea ce ţi-am relatat.“

Promit că am să mă duc. Abia aştept să intru în posesia documentelor pe care la rândul meu să le pot prezenta giurgiuvenilor.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *