Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima – De citit în weekend

Trăieşte fiecare zi ca şi când  ar fi ultima – De citit în weekend

Nici nu se crăpase bine de ziuă când Petre fu trezit de cântatul cocoşului. “Împieliţatule, pun eu mâna pe tine! Să vezi ce-o să facă Lenuţa mea o ciorbă de-o să sară din oală.“

“Ce vorbeşti mă, a dat boala-n tine?”, zise Lenuţa sărind ca un arc  în capul oaselor pe marginea patului în timp ce  cu mâinile începu să-şi răsucească părul lung şi negru înspicat cu fire argintii, păr de-i ajungea până la cur, pe care şi-l strânse într-un coc improvizat.  Carnea tare şi albă a pulpelor se lăsau la vedere dezgolite de  cămaşa de noapte din pânza subţire de in ce se ridicase mai sus de coapse. ”Ce ai aflat tu şi eu nu ştiu ? Te pomeneşti că vine băiatul acasă. Arzăte-ar focu. Să nu aud că te atingi de cocoş că nu ştiu ce fac cu tine !” şi în glumă îi dă-te un ghiont între coaste lui Petre.

Petre începu să râdă mânjeşte, se întinse şi o prinse ca-ntr-un cleşte de mijloc  cu mâinile lui mari  şi-o răsuci cu faţa spre el în timp ce cu pieptu-i păros îi strivea sfârcurile ţâţelor. “D-aia fă Lenuţo nu am alergat eu după alte femei,  parcă ai ceva în tine ce mă face să ardă carnea pe mine şi nu mă pot sătura de tine oricât aş încerca. Cred că mi-ai făcut ceva farmece.“  Şi încearcă să guste din sfârcul ţâţei ieşit obraznic prin decolteul cămăşii  de noapte,  asta în timp ce mâna stângă   încerca să intre între pulpele strânse ale femeii.

Lenuţa-l muşcă uşor cu dinţii de ureche şi cu vocea mai mult şuierată decât soptită îi spuse :  “Nu se cade Petrică, suntem în postul Paştelui şi este mare păcat.” După care îl împinse cu putere de mai, mai era  să-l trântească din pat. “Mai bine te-ai da jos din pat şi ţi-ai trage pantalonii pe tine şi … te-ai da cu apă rece  de la fântână pe faţă  să te reveneşti  ca să-ţi treacă năbădăile. Între timp eu îţi pregătesc ceva de mâncare, mănânci şi ieşi în curte, în spatele casei să te apuci de săpat că anul ăsta musai trebuie să punem cartofi.”

“Da,da … ce e mamă când te-ntinzi ?” şi Petre se întinse cât era de lung de-i pocniră oasele, continuând: “creşti mamă, creşti, ce minţi mamă ca o vulpe, eu ma-ş …”

“Mai taci mă păcătosule din gură şi mişcă-te mai repede că uite vecinu Ioviţă bate deja cazmaua ca să se apuce de treabă.”

“Gata femeie, că nu mai scap de gura ta!  Şi să şti că eu, ca un bun gospodar ce sunt am bătut-o încă de astă toamnă.“

S-a dat jos din pat şi-a lepădat pijamaua şi gol puşcă îşi privea tare mândru bărbăţia în oglinda toaletei din cameră.

“ Lenuţo  vino, vino făi fată, dar repede ! “ Lenuţa intră repede.

“ Ce-ai păţit mă de strigi ca din gură de şarpe ?”

“ Uită-te şi tu Lenuţo ce mândreţe de bărbat ai !“

“Ptiu ! Om bătrân şi fără minte. Cu cine mi-am mâncat eu tinereţea, cu un zănatic căruia nici acum nu i-a venit mintea la cap ! “

Iese afară din cameră şi de acolo în timp ce se aude zdrăngănit de vase strigă la Petre:

“ Petre grăbeşte-te că acum se ridică soarele şi o să începi să te plângi că a dat căldura şi nu mai poţi să sapi. Nici să nu te gândeşti că mai intri în casă până nu termini tot locul ăla din spatele casei !  Uite, ţi-am făcut omletă de ouă cu şuncă,  ţi-am pus pâinea, sarea şi ceapa verde pe masă. Sticla de vin am pus-o lângă piciorul mesei. Vezi să nu te apuci să bei prea mult să te înmoi să nu mai faci treabă.”
 “Da, da, s-o crezi tu că se moaie, dimpotrivă, se întâreşte !” spuse Petre în timp ce intră în bucătărie cu apa şiroindu-i pe faţă.“

“Dă-mi făi femeia lui Dumnezeu un prosop să mă şterg pe faţă .”

 “Păi ce mă băiete nu este prosop la baie ?”

“ Hotărăşte-te odată, nu m-ai trimis să mă spăl la fântână ? La fântână m-am spălat.“

“Ai şi tu dreptate. Dar eu am glumit. Te-am trimis să te răcoreşti la fântână că prea erai încins. Dar vorba aia. Vai de picioare unde nu-i cap.“

Petre se aşeză la masă, luă PET-ul de doi litri plin cu vin de buturugă de lângă piciorul mesei, îşi umplu un pahar pe care-l date de duşcă peste cap după care făcu cruce la pâine şi-şi rupse un ditamai colcovanul apucându-se gospodăreşte să înfulece.

“Auzi fată, da niţică brânză nu ai ?“

” Mai puneţi pofta-n cui. Tu ai văzut cât s-a făcut kilu de brânză ?  Înainte brânza , măslinele, fasolea, cartofii şi peştele erau mâncarea săracului, azi, la preţurile la care au ajuns au devenit un lux.“

“ Hai măi fată, chiar nu avem brânză ?”

“Da mă băiete, cum ai auzit, până nu om lua banii nu avem brânză. Am drămuit banii să ne ajungă să cumpărăm pâine în fiecare zi. Noroc că nu trebuie să luăm ulei că mai avem untură de la Crăciun.“

“Hai că m-ai dat dracu de tot.  Nici că mai intră dumicaţii ăştia în mine. Am plecat să mă apuc de săpat.“

“Du-te că şi eu mă duc până la văru Tudorel că am vorbit cu Mioara, nevastă-sa să ne dea un miel pe care să-l plătim jumate acu şi jumate luna ce vine.“

“Cum zici tu fată. Ce timpuri blestemate trăim şi vremea şi vremurile s-au dat peste cap.“  Îşi trase peste chica sură o şapcă,  îşi luă peste cămaşă o vestă de lână, croşetată de Lenuţa, şi-şi încălţă gumarii lăsaţi la intrarea în bucătărie.

Afară încă era răcoare.  Se duse în şopron de unde ieşi cu cazmaua ce avea coadă de frasin, lucită de atâta muncă de părea dată cu lac. Se proţăpi în coada cazmalei zicându-şi în gând, curaj Petrică că ochii te sperie, mâinile te scapă.

“Ce te mai uiţi Petrică ?“ se auzi de dincolo de gard  vocea vecinului său Ioviţă ce săpase deja vreo patru rânduri de cazma.“ Hai dă-i drumu  la treabă că altfel nu mai vezi mâncare caldă.  La cum o ştiu eu pe Lenuţa nu numai că-ţi dă mâncare de post, dar o să te ţină să faci post negru !“

“Noroc mă Ioviţă. Eu chiar ţin post, doar ce mâncai fo patru ouă amestecate cu niţică şuncă.”

“Măi Petre, dar mâncarea asta-i de dulce !“

“De unde până unde de dulce ? Eu am crescut  atât găinile cât şi porcul  cu porumb, floarea soarelui şi soia, toate-s de post. Hai că om vorbi mai târziu, că acu se întroarce Lenuţa şi eu nu am săpat un rând de cazma .”

“Păi nu ţipa ea mă mai devreme la tine ?“

“Ba da mă, da acu s-a dus în sat pân la văru-su să vorbească de miel.“

“Eu sunt boier, nevastă-mea s-a dus la masa că are covid şi se-ntoarce taman mâine. Dacă nu era post ce mă mai destrăbălam.“

“Da, da, cu Marcela lu Covrig. Tu mai lipseai, că în rest mai tot satu a trecut pe la Marcelica cea cu păsărica mică !“

“De unde şti tu mă c-o are mică ?  Ai trecut şi tu pe la Covrig c-o jumătate de ţuică şi 15 lei ?“

“Da mă şi ce te oftici ?” Şi amândoi vecinii se puseră pe râs. Petre scuipă în palme şi se apucă gospodăreşte de săpat. Pământul nemuncit ani de-a rândul se  bătătorise de era tare ca piatra. Primul rând de cazma a fost mai greu, deja la al doilea cazmaua intra mai uşor. Se aşternu tăcerea. Nu se mai auzea decât fierul cazmalei ce tăia pământul în lespezi subţiri. După o oră de săpat continuu Petre îşi scoase vesta şi o proţăpi pe scara de la pătul după care se duse la fântână unde pe o laviţă era găleata cu apă proaspătă şi o cana roşie emailată. Luă capacul după găleată, umplu cana şi o bău pe nerăsuflate după care se şterse gospodăreşte cu mâneca cămăşii la gură. Palmele  se înroşiseră şi-l cam usturau semn că mâine vor apărea şi bătăturile. După un Doamne ajută spus în gând Petrică se apucă din nou de săpat. Se făcuse o căldură sufocantă. Soarele pripea foarte tare ceea ce însemna că mâine cu siguranţă va ploua . Aşa că musai trebuia să termine. Pierduse deja noţiunea timpului. Transpiraţia ce i se preligea pe vârful nasului şi sfârâia când atingea pământul încins. Secul piciorului drept cu care apăsa cazmaua îl durea groaznic , glezna deja i se umflase ca un butuc. Mai avea preţ de patru rânduri de săpat până  să termine, dar simţea că nu mai poate. Of şi Lenuţa asta nu mai vine. Poate-i dădea vreun bulin ceva să nu-l mai doară piciorul în halul ăsta. Ei drăcie a început şi genuchiul să troznească. Ce e şi cu anii ăştia !  În urmă cu 10 ani putea săpa de trei ori mai mult şi nu-l durea nimic. Hai, curaj găină că te tai, dacă mă răcesc nu mai termin, îşi zise Petrică în gând.

“Petrică, mai poţi mă, că pe mine m-au odârjit şalele ?“

“Pe mine mă doare rău piciorul. Tu mai ai mult ?“

“Mă, mult nu ar mai fi, câteva rânduri de cazma. “

“Şi eu cam tot aşa mai am. Termin eu cum necum că pe urmă mă oblojesc cu nişte vin de buturugă.“

“Măi Petrică şi eu m-aş obloji,  dar al meu s-a cam oţeţit. Cred că nici de ţuică nu mai e bun. Bă băiete şi făcusem vreo 120 de vedre.“

“Hai mă să terminăm şi pe urmă te laşi la mine să ne doctoricim cu niţică buturugă de Băcăleşti.“

“Că bine zici Petrică. Hai să-i dăm zor că dacă mai stăm niţel ni se gripează oasele şi nu mai pornim. O să zică ale noastre că nu mai dăm randament.“

Şi se puseră pe râs amândoi de ziceai că-s la chef nu la săpat pământul tare ca piatra.

După încă o jumătate de oră de săpat, oftat şi văitat vecinii au isprăvit de săpat.

“Bă Ioviţă, ai terminat mă ? Că eu sunt gata.“ strigă Petrică la vecinul Ioviţă.

“Am terminat, dar mă duc să dau cu niţică apă pe mine că miros a acru. “

“Că bine zici. Mă duc şi eu să dau cu niţică apă pe mine şi să mă schimb. În 10 minute sunt gata. Hai să te laşi încoa.  Vezi că poarta nu este încuiată, este pus doar ivărul pe dinăuntru. Dai mâna peste gard şi-l deschizi.“

“Bravo mă, că eu nu ştiam ! E ca şi cum acum vin eu prima dată pe la tine. Mai bine până vin eu pune vinul ăla niţel la rece .”

Petrică lăsă gumarii la uşa antreului, se dezbrăcă de tot ce avea pe el şi se duse în baie.  Nici nu apucă să se săpunească ca lumea că din bucătărie se aude glasul Lenuţei:  “Petrică, mă Petrică. Unde eşti mă ?“

“Aici sunt fată.“

“Unde aici mă ?“

“ În baie fată.“

“Păi terminaşi ?“

“Da tu ce crezi ? Auzi mai ai alifie daia laba ursului sau cum i-o spune, că mi s-a umflat piciorul cât o butie şi-mi trosneşte genunchiul ca la capră. “

“Păi ce-ai făcut păcală ţi-ai pus mintea şi ai săpat tot ? Mâine nu mai era o zi ?“

“Păi am terminat pentru că mâine nu mai puteam săpa. Tu nu ai văzut ce a pripit soarele ? Mâine sigur plouă, dacă n-o începe din noaptea asta, sigur plouă.“

“Parcă-ai  fi topor, ăla de prezenta vremea la radio pe timpul împuşcatului. Dar chiar şi aşa tot nu trebuia să sapi ca nebunu să te ologeşti.”

“Ei şi cu tine.  Nu mai ştie cum s-o ia omul. Rău că sap , rău că nu sap. Mai bine adu-mi şi mie un prosop mare şi nişte schimburi că vine Ioviţă pe la noi.“

“Da de ce vine ?“

“Uite aşa de-al dracu, că l-am chemat eu să bem un pahar de vin, că de la atâta săpat eu am rămas olog iar el s-a cocoşat de şale ca o cobiliţă şi nevastă-sa nu este acasă !“

“Dar pe unde umblă coţoveica asta ?“

“E dusă la mă-sa tocmai la Roşiori, că cică are covid. “

“Atunci să mă duc să scot nişte vin din beci că pe urmă mă apuc să bucăţesc iedul de l-am adus.“

“Ce ied ? Are văru-tu ied ?“

“Are pe dracu să-l ia , aia are !  Păi să-ţi spun ce-am păţit. Am plecat la ei în celălalt capăt al satului aşa cum ţi-am spus. În colt la Aurică era să dea  a lu Marin Spânu beat mangă cu maşina peste mine şi Florica lu Ploştan, noroc că-n dreptul nostru era stâlpu de curent , că altfel praf ne făcea pe p-amândouă. Ca un făcut el al nărsii nu a păţit nimic, doar hârbu ăla de maşina s-a boţit. E şi să vezi comedie, după sperietura asta ajung la verişorul meu drag şi scump: Strig la poartă odată, de două ori, nimic. O strig şi pe nevastă-sa, nimic. Mă cam speriasem. Mi-am zis că or fi păţit ceva. Împing niţel mai tare în poartă şi s-a rupt clănţăul de la broască. Mă duc în spate şi ce crezi Petrică ? Amândoi, ca nişte iepuroi speriaţi stăteau pe o laviţă în tindă. I-am întrebat ce au şi au zis că nimic. Mă nu cumva voi aţi surzit. Din nou mi-au zis că nu. Am zis că de, să nu mă cert cu ei că vine Sfânta Sărbătoare.  Şi le spun că am venit să iau mielul. Şi se răspunde prostul de văru-miu şi mă întrebă ce miel. Şi atunci mi-a venit afurisita aia de aprindere şi mi şi l-am luat:

Cum mă, care miel ? Mă sărăcie, că v-am ţinut mai bine de un an pe tine şi pe mironosiţa asta de nevastă-ta pe mâncare şi băutură, că de prost ce eşti te-au dat afară de la serviciu. Noroc cu Petrică al meu că este om bun şi-şi luase două serviciuri ca să vă ţină şi pe voi că zicea că sunteţi copii amărâţi ! Şi acu drept mulţumire faceţi pe ai dracu cu noi ? Nu v-ar fi ruşine ! Şi ce crezi că-mi spune prostul satului? Şi ce vrei fă ? Aveam nevoie de bani că după Paşti trebuie să mergem la nuntă la Bucureşti la o verişoara nevesti-mii. Ce să le mai fac Petrică, zi tu ? M-am întors şi am plecat.  Şi cum mergeam aşa supărată pă drum de nu-mi venea să mai vin nici acasă m-am întâlnit cu dada Nana, nevasta lu moş Gogoi, care m-a întrebat ce am de sunt aşa abătută ? Şi i-am spus ce-am păţit. M-a întrebat dacă mâncăm ied şi i-am spus că mâncăm. Atunci nu mai fi supărată că eu acu mă duceam în ţigănie la ai lu Găman lăutaru să le dau lor iedul de pomană, dar dacă vrei tu mai de grabă vi-l dăm vouă că sunteţi oameni buni, nu pot să uit cum bărbatul tău Petrică mă ducea de două ori pe săptămână să-i duc mâncare şi schimburi când era Gogoi  era internat la spital fără să-mi ceară nici cinci bani.  Aşa că am fost la moş Gogoi de a tăiat iedul, l-a curăţat, până şi organele le-a pus într-o pungă. Aşa că tot răul spre bine.“

“De Lenuţo, cum e vorba aia, la barza şchioapă îi face Dumnezeu cuib.“

 Între timp Lenuţa i-a pregătit lui Petrică prosopul ce mirosea a levănţică şi schimburi curate.

 “Mă băiete, dar tare rău ţi s-a umflat piciorul, cât o să bei un pahar de vin cu Ioviţă o să pun nişte cuburi de gheţă într-o pungă pe care o s-o pun pe umflătură şi o s-o leg bine cu un ştergar.“

Petrică îmbrăcat cu haine curate ieşi în veranda unde era aşezată o măsuţă şi o canapea în formă de L.  Nici nu apucă să tragă un fum din ţigara aprinsă că se auzi poarta de la intrare, semn că Ioviţă intrase în curte. Ioviţă era un bărbat masiv ce dădea senzaţia unui bărbat puternic. Din cauza umerilor laţi şi a gâtului scurt părea puţin cocoşat. Capul său rotund ca un dovleac avea un început de chelie, ochii negrii ca mura erau aşazaţi sub nişte sprâncene de jurai că sunt împrumutate de la Mircea Albulescu, iar sub  nasul coroiat sălăşuia o ditamai mustaţa pe oală. Se îmbrăcase într-un trening chinezesc pe care scria adidas, iar în picioare îşi trăsese o pereche de papuci ce cândva fuseseră pantofi.

“Hai noroc Petrică, aici te băgaşi mă ? Io credeam c-o să stăm afară sub şopron.“

“Lasă că e mai bine aici, cum te doare pe tine mijlocul  de curentul de sub şopron nu ai nevoie.“

“Ai dreptate, aici chiar cu uşa deschisă nu se face curent.  Văd că tot mai fumezi arzăle-ar focu. Eu le-am lăsat de vreo trei zile.”

“Bravo. Dar tot nu cred că te-ai lăsat. Ăsta măi frate este un viciu al dracu. Nu poţi să scapi cu una cu două. Şti cum se spune, suma viciilor este constantă. Adică te laşi de fumat,dar  te apuci de altceva. Tu de ce te-ai apucat ?“

“Era să-ţi spun eu de ce m-am apucat dar … cred că este Lenuţa pe aici şi mă aude.”

“Da chiar sunt aici.”  Spuse Lenuţa .  “Uite sticla de vin, am luat-o din beci să fie rece ca de la gheaţă şi uite şi două pahare. Acum vă las că am de ciopârţit iedul.“

Petrică umplu paharele cu vin după care au dat noroc şi le-au golit dintr-o  singură înghiţitură umplându-le aproape instantateu. Iar hai noroc şi au procedat  identic ca şi prima dată.  Petrică, ca o gazdă bună umplu paharele din nou.

“Băi Petrică, o fi vinul tău tare bun dar hai s-o lăsăm mai moale că dacă o ţinem în ritmul ăsta adormim aici în verandă.“

“Ai dreptate şi unde pui că  azi dimineaţă nu prea a intrat mâncarea-n mine. Tu ţii post ?“

“Nu mă băiete  că mie tataie, care ştii că a fost preot la Drăgăneşti,  mi-a spus când eram mic că nu-i  păcat ce bagi în gură, este păcat ce scoţi pe gură.“

“Atunci ar fi bine să mâncăm ceva. Lenuţo fată, ai ceva de mâncare? că de la vinul ăsta ne cam roade la stomac. “

“Aveţi puţină răbdare că m-am gândit şi eu că băutura nu este bună pe burta goală şi tocmai de aceea am scos nişte murături când v-am adus vinul şi pusesem deja la încălzit mâncărica de fasole în care am pus şi ultimii cârnaţi din garniţă şi dacă vreţi am şi pâine proaspătă făcută la ţest pe care mi-a împărţit-o moş Gogoi. “Auzi şi tu mă Ioviţă ? E ca şi cum ai întreba calul dacă mănâncă ovăz. Cum te gândeşti tu la toate mânca-ţi-aş gura ta de fată deşteaptă. Nu degeaba mi-ai distrus tu copilăria de peste 30 de ani.“  Şi se puse pe un râs mânzesc.

“Hai nu mai rânjii  fasolea, fac asta pentru că mi-e milă de piciorul tău ăla beteag. Vrei să-ţi schimb gheaţa?“

“Nu. Las-o aşa că nu s-a topit, doar că parcă mă junghie mai tare.“

“Aşa trebuie. Asta înseamnă că se trage umflătura. “

“Auzi mă Ioviţă… “ mai apucă să spună Petre, întrebarea rămânând atârnată în aer pentru că între timp apăru Lenuţa cu o faţă  de masă curată.

“Hai că aveţi timp să vorbiţi după  ce mâncaţi, dar acum luaţi-vă puţin paharele în mână doar până ce aşez faţa de masă.“  Bărbaţii s-au conformat la foc automat. După ce a aşezat faţa de masă  Ileana s-a mişcat ca un sfârlez de repede şi le puse pe masă tacâmuri, coşuleţul cu pâine, murăturile asortate ce păreau de ceară  şi castroane de pământ pline cu mâncare de fasole aburindă peste care trona câte un ditamai cârnatul  a cărui carne fusese tocată cu barda. După ce şi-au urat poftă bună  preţ de vreo 20 de minute nu se auzi decât zgomotul furculiţelor şi din când în când “bă da bună fasole ! “, “ Îh, dar nici cu murăturile nu mi-e nici o ruşine !“ Ioviţă cu ultimul dumicat şterse castronul.

“Mai vrei mă ?“ Îl întrebă zâmbind pe sub mustaţă Petre pe Ioviţă.

“Nu. Nu zău, m-am săturat, dar prea a fost bună fasolea cu cârnat şi cu murăturile alea a fost o nebunie.“

“Hai mă să vă mai pun că mai e.“ se auzi glasul Lenuţei.

“Eu unul nu mai vreau, sărut-mâna pentru masă.“

“Nici eu nu mai pot fată.  Şi să vezi tu ce-o să-ţi mai sărut eu mâna după ce-o trece postul.“

“Auzi mă Ioviţă, om bătrân şi fără pic de minte. Dar ca să-ţi spun şi ţie adevărul numai gura e de el !“ A spus Lenuţa şi s-a pus pe chicotit.

“Aşa zici ? Gata fată, de diseară s-a terminat cu postu !“  Şi toţi trei s-au pus pe râs ca după o glumă bună. 

“Să ne fie glumele de bine. Auzi fată, am un pachet de ţigări nedesfăcut pe măsuţă în sufragerie adu-mi-l  te rog,  m-aş duce eu dar sincer mă doare piciorul şi ca să nu faci două drumuri adu şi scrumiera.“

“Poftim.  Şi te rog nu mă mai deranja că zău am treabă. “  Şi Lenuţa plecă cu paşi grăbiţi spre bucătărie.

“Ce zici mă Ioviţă, cât îmi aprind eu o ţigară umpli tu paharele cu vin ?”

“Mai întrebi, cu mare plăcere. La munci d-astea să mă tot pui pe mine.”

“Hai noroc. Mă, după ce termini cu treaba prin curte seara ce faci ? “

“Bă, mi-ar place să spun , şi spuse şoptit aplecându-se spre Petrică că-mi regulez nevasta, dar aş minţi. La vârsta noastră mai răruţ că-i mai drăguţ. “

“Poate tu, dar eu nu mă dau pe tineretul taurin de la noi din sat. Ăştia trăiesc în secolul vitezei d-aia tot ce fac , fac pe repede înainte.  Nu fac nimic cu simţ de răspundere.“ 

Ioviţă a vrut să intervină,  dar l-a oprit Petrică.

“Stai liniştit că nu e vorba de niciun conflict între generaţii. Mie chiar îmi sunt dragi.  Dar ei visează numai bani, maşini, auzi şi tu maşini bengoase şi vagaboande de-alea umflate şi fleşcăite de se dau de asistente la televizor, dar ele nu sunt altceva decât curve de lux care-şi fac reclamă la televizor. Măi fratele meu, astea nu joacă rolul proastelor, astea chiar sunt proaste bâtă !  La fel sunt şi cititoarele de prompter care îşi dau ochii peste cap şi se dau drept deţinătoarele adevărului absolut dar ele nu sunt altceva decât nişte nespălate.“
“Băi Petrică,  că sunt banale dar vor să pară interesante nu te contrazic, dar asta cu nespălatul crede-mă că-mi este foarte greu să te cred.“

“Da mă ? Ştii că verişoara Lenuţei a lucrat la Bucureşti, la APACA, croitoreasă. După revoluţie sau ce dracu o fi fost şi-a făcut o croitorie.  După câţiva ani, pentru că era meseriaşă şi-a făcut o casă de modă. Hai mă c-o ştii, că apare mai mereu pe la televizor şi spun ăştia că este creatoare de modă. Ei bine, asta ca să-şi facă reclamă le pune la dispoziţie cu împrumut haine la moderatoarele de la televizor. Bă asta îi spunea nevesti-mii că-i  este silă să le mai  ia  pentru că alea nu se spală, decât se boiesc şi-şi dau cu parfum, iar în rest put, iar împuţiciunea lor intră în hainele care spunea asta că ar costa mii de euro !  Aşa că eu ştiu ce spun. Bă Ioviţă,  că femeile, unele dintre ele, ca să câştige un ban nemuncit practică şi ele cea mai veche meserie din lume nu prea sunt de condamnat,  spui curve şi atât. Bă, da când vezi bărbaţi transformaţi în curve, atunci chiar îmi vine să-mi vărs maţele din mine !  Mă este unul cam panchior, se uită el şasiu, nu am reţinut cum îl cheamă, se dă el de strateg militar. Şi vine el şi ne vorbeşte de fraţii noştri ucraineni, de cât sunt ei de amărâţi,  şi că uniunea europeană şi nato şi să dea arme.  Mă du-te dracului, mă căcăciosule tu vrei să ne bagi ţara în război pentru că tu primeşti zeci de mii de euro de la nato ? Măi Ioviţă şi la fel cum este curva asta masculină despre care tocmai ţi-am vorbit mai este şi răspopitu ăla de-mi vine să scuip televizorul când îl văd !  Mă ai dracu cu ziua în care s-au născut dacă le pasă lor aşa de mult de fraţii lor ucraineni, or fi fraţi cine dracu-i ştie, să se ducă  să-şi ia cetăţenie de ucrainian să ceară arme şi să lupte pe front alături de fraţii lor !“

“Mai lasă-i mă Petrică, uite că mai pun câte un pahar de vin, poate te mai îmbunezi. “ Spune Ioviţă cu vorbă blândă.  “Vorbeşti de  de parca-i  fi neam cu Şoşoaca. Numai aia are gura aşa mare ca tine.“

“Zău mă ? Ca Şoşoaca zici ? Păi atunci hai să-ncepem cu începutul, că noi am început cu sfârşitul, feri-ne-ar sfântul, să nu vină sfârşitul. Auzi mă, a venit cineva la tine la poartă să te întrebe dacă vrei să intri în Europa ? Ţi-a explicat ţie cineva care sunt costurile pe care le plătim noi toţi ca să fim membri UE ?  În afară de faptul că ni s-a dat posibilitatea ca noi şi copiii noştri să devenim sclavi prin ţări străine ţi-a dat ţie ceva Europa ?“  

Ioviţă deschise gura să spună ceva, dar Petrică printr-un gest al brusc al mâinii  îl întrerupse.

“Lasă mă să-ţi spun eu ce ne-a dat şi mă contrazici pe urmă. Ne-a distrus industria ca să nu mai aibă ei concurenţă  şi în felul ăsta am devenit dependenţi de ei. Ne-a îndatorat de copiii copiilor noştri nu o să poată să plătească. Ne-a ajutat să ajungem slugile şi cerşetorii lor, iar fetele noastre prostituatele Europei. Se spune că dau europenii bani pentru emanciparea ţăranului, adică apă curentă, canalizare, iluminat stradal, parcuri ,reabilitare străzi şi gaze. Hai să le luăm la rând:

 Apă curentă: au săpat un şanţ cu un buldo în care au întins nişte conductă de plastic şi s-au racordat  la puţurile de apă pe care primarii le-au făcut fără să facă şi o probă la apă şi uite cum avem apă trasă, dar nu o putem folosi că nu ştiu ce mama dracu au descoperit ăştia când au făcut o analiză de laborator a apei. Deci avem apă, dar nu avem, iar lucrarea asta, doar  la noi din comună a costat câteva sute de mii de euro. Despre chestia asta am vorbit la cârciumă cu popa Tufăreanu şi mi-a spus că ce mă aprind aşa, că nu sunt banii noştri, sunt bani europeni. Mă ăsta, eu încep să cred că i-a luat tăria mintea, că până şi slujba la sfânta biserică o citeşte după telefon !  Să fie chiar atât de prost să nu ştie că banii ăştia pe care ni-i dau eropenii îi plătim cu vârf şi îndesat ?  

Canalizare: Au făcut făcut nişte şanţuri betonate atât de adângi că dacă scapă unu cu maşina  într-unul din ele, dacă nu moare, zile bune nu mai are. Dar ce deranjează cel mai tare  este că după fiecare ploaie  apa  se strânge în şanţurile ale căror capete sunt astupate,  iar după câteva zile apa se cloceşte  de pute toată comuna, alte sute de mii de euro !

Reabilitare şi modernizare străzi:  Direct pe pământ au turnat o spoială de asfalt care dacă deja nu s-a curăţat a început iarba să crească prin el. Alte sute de mii de euro din care peste 30% din valoarea contractului se dau de către constructor parandărăt la primar ca să le fie acceptată recepţia.  Şi …”

Ioviţă făcut un semn energic cu mâna prin care îi sugera lui Petrică să se oprească. După ce acesta se opri se aşternu o linişte atât de apăsătoare încât  puteai s-o tai cu cuţitul. Liniştea se sparse odată cu vocea domoală de bariton răguşit a lui Ioviţă:

“Auzi mă Petre,  ţie nu ţi s-a uscat gâtul de la atâta vorbit ?  M-ai chemat la tine să mă ţii pe uscat ?  Ia fi  tu o gazdă cumsecade şi mai umple paharele alea cu vin şi dă-mi şi mie o ţigară  arză-o-ar focu s-o ardă, că ziceam că nu mai fumez !  Ia te uită ce ţi s-au belit ochii în cap şi te-ai înroşit ca un rac.“  Făcu o pauză,  îşi aprinse tacticos o ţigară şi bău jumătate din paharul cu vin, după care continuă:

“Lucrurile despre care tu vorbeşti cu atâta patimă le ştim cu toţii.  Ridică capul mai sus de discuţia noastră şi ai să vezi ce vei pătimi tu şi familia ta.  Ăştia de acum sunt mult mai răi şi răzbunători decât cei care au fost înainte.  Atunci se spunea că dacă se întâlneau trei  inşi, unul sigur era informator la securitate, acu este şi mai grav.  Dacă se întâlnesc doi, unul este informator.  Glumesc, fi-mi-ar gluma a dracu !  Petre, hai mă să nu ne mai amărâm zilele şi aşa destul de grele. Hai frate să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima !  

Sunt convins că ai auzit de cei patru călăreţi ai apocalipsei care se numesc război, foamete, ciumă şi moarte. Această profeţie biblică pare că se întâmplă aievea. Uită-te şi tu primul călăreţ război, suntem la un pas de un război mondial. Toţi liderii lumii spun că nu şi-l doresc, dar nimeni nu face nimic să-l oprească, ba dimpotrivă,  se înarmează şi mai abitir. Al doilea călăreţ foamete, deja se vorbeşte de o criză alimentară majoră.  Al treilea călăreţ, ciuma care deja şi-a făcut simţită prezenţa sub diferite forme ale unor boli necunoscute până acum şi ultimul călăreţ, moartea. Mor sărmanii oameni pe capete fie din cauza  viruşilor, fie din cauza războaielor. Aşa că, prieten drag bucură-te şi trăieşte fiecare clipă, oră, zi din viaţa ta ca şi cum ar fi ultima …“

Petre îşi drese glasul, semn că ar vrea să spună ceva, când se auzi zdrăngănit la poartă,  paşi în curte însoţiţi de vocea  piţigăiată, inconfundabilă a nevestei lui Ioviţă. 

“Bănuiam eu că eşti aici. Boierii tot boieri, vinişor, ţigăruşă !  Păi ce ziceai bărbate că te caci  în gustul lor de ţigări, că nu mai pui ţigară-n gură câte zile ţi-o mai da Bunul Dumnezeu !“

“Hai c-am dat de dracu !“  A spus Ioviţă rânzând cu gura până la urechi.  “Nici bună seara, nici … , nu mai zic că mă aude Lenuţa vorbind măscări.  Bine ai venit, dar nu ziceai că vii mâine ? Că de focul tău am aprins ţigară. “

“Păi de ce să mai stau ? Testul lui mămica a fost greşit când i l-a refăcut a ieşit negativ. E mai sănătoasă decât mine.“

“Hai, ia loc, zise Petrică să-ţi pun un pahar de vin să te întremezi, să nu mai fi supărată. Acum termină şi Lenuţa cu treaba şi vine şi ea să mai staţi de vorbă.“

“Of ce-aş mai sta, dar treaba nu se face singură. Uite că deja s-a înnoptat.“

Ioviţă se ridică cu greu după canapea , îşi cuprinse cu drag nevasta pe după umeri şi o strânse încetişor lângă pieptul său de urs.“ Of mâcau-ar tata pe ea de vrednicuţă !“

“Ce faceţi, nu mai staţi ?“  Întrebă Lenuţa din pragul bucătăriei.

“Nu vor să mai stea fată, au şi ei treabă. Dar hai să-i conducem până la poartă.“

“Nu-i nevoie, ştim drumul şi o să punem şi ivărul la poartă.“

“Bă Ioviţă, spre seară mâine veniţi pe la noi ?“

“Cu mare drag, cu condiţia să nu mai vorbeşti de politică. Şi nu uita, trăieşte fiecare zi ca ultima.“

“Ce ultima zi ? Ce-ţi veni, cei cu vorba asta ?“

“Lasă fată, nu-ţi mai încărca memoria şi cu vorbele astea, o să-ţi explic pe îndelete altădată.“

“Adică sunt proastă, eu nu pot să înţeleg …”

Această naraţiune reflectă părerile mai multor oameni cu care am stat de vorbă. Orice asemănare cu vreun personaj real este pur întâmplătoare.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *