Spune-mi unde, cum si cand … Spune-mi unde sa te pun … Si Badalau a pus-o pe Nina Carmen Crisu secretarul judetului Giurgiu

Spune-mi unde, cum si cand … Spune-mi unde sa te pun … Si Badalau a pus-o pe Nina Carmen Crisu secretarul judetului Giurgiu

După ce fosta prefectă Nina Carmen Crişu a fost revocată era de aşteptat ca domnia sa să se reîntoarcă pe funcţia deţinută anterior, aceea de director al direcţiei juridice în cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu ( C.J Giurgiu ). Dar … surpriză !!! Doamna respectivă este unsă secretarul judeţului prin bunăvoinţa senatorului Bădălău şi a finului său Marian Mina, preşedintele C.J. Giurgiu.

Refuz să cred că Nina Carmen Crişu a fost revocată pentru că şi-a făcut treaba conform fişei postului şi respectării legii aşa cum încerca să ne insufle ideea Bădălău într-o conferinţă de presă. Mai de grabă cred că a fost ejectată din funcţia de prefect din cauza nerespectării legii.

Pentru a persifla cumva guvernul pentru dispoziţia de revocare a prefectei Nina Carmen Crişu, Bădălău, care după cum spun oamenii din oraş conduce la propriu C.J.Giurgiu, Marian Mina având doar calitatea de fin cocoţat în funcţie, hotărăşte să o numească, ce-i drept interimar, secretarul judeţului pe fosta prefectă.

Numirea aceasta inoportună  poate fi considerată drept un afront la decizia primului ministru de revocare a prefectei. Bădălău, în încercarea disperată  de a demonstra, Dumnezeu mai ştie cui, că încă mai este un factor de decizie important la nivelul judeţului, pentru că despre puterea de decizie la nivel naţional nu mai este cazul să vorbim, vine şi răsplăteşte obedienţa fostului prefect numind-o secretarul judeţului.

După ştiinţa noastră una dintre atribuţiile secretarului de  judeţ prin fişa postului este aceea de a aviza pentru legalitate proiectele de hotărâri ale C.J.

LE-GA-LI-TA-TE Dacă unul dintre motivele revocării a fost acela de nerespectare a legii este de-a dreptul de domeniul absurdului să numeşti o astfel de persoană să vegheze asupra legalităţii proiectelor de hotărâri emise de C.J. Sau ce spun eu ? Poate tocmai asta se doreşte: Să nu se respecte legea!

Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment se pare că cei care-i mai sunt încă obedienţi şi astăzi lui Bădălău se mai pot bucura pentru o scurtă perioadă de timp de anumite privilegii la nivel judeţean.  Tot surse din partid cu vechime ne spun că cei care au pus bazele PSD-ului la Giurgiu şi sunt consideraţi un potenţial adversar la poziţia pe  care Bădălău crede că o mai deţine în partid vor fi maziliţi şi credeţi-mă termenul nu este foarte dur aşa cum pare. De asemenea sursele noastre ne-au informat că unui anumit om de afaceri foarte important, „apropiat” al senatorului Bădălău, i se pregăteşte ceva asemănător cu „surpriza foarte plăcută” făcută unui fiu de primar. Se pare că respectivul om de afaceri nu mai răspunde cu promptitudine la ordinele lui Bădălău. Vom reveni cu amănunte.

I.C.MANDU

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *