În copilăria mea exista o melodie în vogă, feredonată de majoritatea tinerilor intitulată “E primăvară în ianuarie”. Atunci era dar o figură de stil, acum se întâmplă aievea, datorită modificărilor climatice. Tot cam în aceeaşi perioadă, la televizor era difuzată  o emisiune educativă  numită Teleenciclopedia.  Acolo am văzut pentru prima dată tornadele. Acum, au apărut şi la noi în ţară. Fenomenele extreme meteorologige au devenit atât de frecvente încât nici cel puţin nu ne mai miră. De aceea am spus că vremea s-a schimbat în rău şi se pare că aceste fenomene meteo sunt ireversibile, altfel spus, vremea nu va mai fi niciodată aşa cum a mai fost.

În decembrie 1989 au dispărut atâtea suflete nevionavate pentru un ideal. În acea euforie, exuberanţă generală, teama, frica deveniseră apanajul laşilor. Majoritatea oamenilor se descătuşaseră se simţeau liberi, o viaţă în plus sau în minus parcă nici nu mai conta. Alergau spre ceea ce sperau să găsească, “Luminiţa de la capătul tunelului”. Acea luminiţă dătătoare de speranţă, de nou, de frumos, de libertate. Comunismul prin jertfa unor copii nevinovaţi a fost înfrânt. Mă întreb dacă acei copii ar trăi azi, ar proceda la fel ? Spun acest lucru, pentru că  la foarte mulţi oameni acum le este mult mai rău decât în perioada comunismului şi nu se întâmplă nimic. Sau poate, eu personal nu mi-aş dori să  fi fost aşa, au fost manipulaţi şi au murit pentru ceva irealizabil.

Ce trăim azi, după 25 de ani de democraţie ?  Trăim într-o lume nebună. Ceva asemănător unui ospiciu, unde sunt prea mulţi Napoleoni, care-şi rup unul altuia coifurile de hârtie, iar doctorii, pentru că trăim în România, nu mai au sedative. Cu ce ne-am ales după distrugerea comunismului ştie toată lumea, dar am s-o spun chiar cu riscul de a mă repeta. Ne-am ales cu o lipsă acută a locurilor de muncă, cu incertitudine, cu teama zilei de mâine şi cu o boală incurabilă mai puternică decât ori ce altă boală, stresul. Stresul care te omoară încet, dar sigur şi nu are remediu. Nu s-a inventat încă medicamentul împotriva aceste maladii necruţătoare. Cu ce ne-am mai ales? Cu un Parlament corrupt, din care 144 de sunt cercetaţi penal, cu un premier care are dosar penal şi caută să scape ascunzându-se sub fusta parlamentarilor şi când te gândeşti că pe ăsta nici cel puţin nu-l cheamă Năstase, ăla era cu număratul ouălelor, pe ăsta îl cheamă Ponta. Sper că numele-i nu vine de la poantă şi guvernarea ţării nu a fost dată pe mâna unuia care se ţine de poante. Singurul lucru bun care se mai poate face în acest moment, este să asanăm de lichele clasa politică. Numai că acest lucru nu depinde numai de DNA, depinde şi de noi, de cei care vom introduce peste puţin timp voturile în urnă, iar cei pe care-i ştim déjà că au furat sau avem suspiciuni că nu sunt oameni corecţi, să nu-i mai votăm.  Aceasta cred că este singura şi ultima noastră armă pe care o mai avem, în încercarea  disperată de a redeveni oameni demni.

I.C.MANDU