Sărbătoare deosebit de importantă luni, 29 iunie! Cui trebuie să îi spunem La Mulți Ani

Sărbătoare deosebit de importantă luni, 29 iunie! Cui trebuie să îi spunem La Mulți Ani

Pe 29 iunie Calendarul ortodox îi celebrează pe Sfinții apostoli Petru și Pavel, iar numele de Petre și Petra sunt de departe cele mai purtate de români. Totodată, ziua marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.

Pe 29 iunie îi sărbătorim pe Sfinții Petru și Pavel, zi în care peste 500.000 de români își serbează onomastica. Numele de Petre și Petra, cu diminutivele și derivatele care au decurs din ele, sunt de departe cele mai purtate de români.

Prin urmare, sărbătoarea sfinților Petru și Pavel este una dintre cele mai populare în România.

În tradiția populară, ziua Sfinților Petru și Pavel este denumită și Sânpetru de vară, zi care marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.

Tradiţia Moşilor de Sânpetru

Potrivit statisticilor, în această zi de sărbătoare pete 350.000 de bărbați își serbează onomastica. Majoritatea românilor poartă numele de Petru, Petre, dar și alte nume sunt celebrate în această zi.

Astfel, li se poate spune La Mulți Ani! și celor pe care îi cheamă Paul, Pavel, Petrică, Petrișor, Petronel, Paula, Paulina, Petronela, Petruța, Petrița,  Paulica,  Petra, Pavelina sau Paulică.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Pelin și usturoi în buzunare

Prin tradiţie, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase, mai spun credințele din popor. De asemenea, nu este indicat să scuturi merii până pe 29 iunie, deoarece poate cădea grindina peste culturi.

Pentru a fi feriți de cele rele, în ziua de Sfântul Petru, oamenii poartă pelin și usturoi în buzunare.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *