Primăria Bucşani merită mai multă atenţie din partea Instituţiei Prefectului din Giurgiu

Primăria Bucşani merită mai multă atenţie din partea Instituţiei Prefectului din Giurgiu

Un cunoscut mi-a trimis o copie  dintr-o postare pe facebook apărută în  Informatiadebucsani cu titlul “ÎNŞELĂCIUNE DE 2,3 MILIARDE RIZEA IONEL # PENAL“ care mie personal mi s-a părut foarte interesantă, cum de altfel cred că i se va părea şi prefectului judeţului Giurgiu. În urma verificărilor pe care le va dispune conform prerogativelor pe care i le conferă funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, şi dacă informaţiile apărute pe facebook se vor dovedi a fi veridice, să dispună măsurile legale care se impun într-o atare de situaţie. Vă prezentăm integral postarea:

“Omul care ar trebui să reprezinte interesele noastre, să contribuie la bunăstarea si confortul nostru, prin funcția FOARTE importantă pe care o detine, respectiv aceea de viceprimar al Com. Bucșani, funcție obținută prin votul cetatenilor și al consilierilor locali, este de fapt un ESCROC cu acte, care a inșelat cetațenii comunei Bucșani și increderea pe care aceștia și-au pus-o în el.

Pe langă furturile pe care le-a săvarsit din patrimoniul com. Bucșani, pentru care exista deja plângeri catre Consiliul Local, acesta a inselat si alte societăți comerciale precum exemplul de mai jos:

Se constată din condamnarea din data de 19.12.2019 a judecătoriei Slatina că, RIZEA IONEL  a înșelat societăți comerciale cu suma de 2,3 miliarde lei, fiind condamnat de catre un judecător, la 2 ani inchisoare cu suspendare, obligația de a presta 75 de zile muncă în folosul comunității la Primăria com. Clejani sau Ogrezeni, la plata prejudiciului de 2,3 miliarde si plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, consilierii locali care au propus demiterea lui Rizea Ionel din functia de viceprimar au tot dreptul să ceară acest lucru avand în vedere sesizarile de furt din Primaria Com. Bucșani și sentința penală de condamnare.

Așteptăm, cu mare interes, să vedem cum vor vota consilierii PNL: Besliu Stan, Darvaru Marius si PSD: Trebe Viorel, la propunerea de demitere a viceprimarului, în această situație cu iz penal.

Mulțumim consilierilor: Maraiala Aurel, Chivulet Ionel, Nicu Grigore, Iulian Tudor, Bratu Sandel, Paun Ancu, Dobre George si Manescu Spiridon, pentru că au decis stoparea abuzurilor și demiterea condamnatului RIZEA IONEL și au demonstrat ca nu sunt partași la faptele acestuia.

Amintim celor interesați, că persoana care l-a susținut și l-a promovat in funcția de viceprimar este chiar PRIMARUL Com. Bucsani, dl PATRAȘESCU RADU.

Ne asteptam, asa cum era normal, că viceprimarul PSD RIZEA IONEL să-și dea demisia de onoare și nu să ascundă faptul că a fost condamnat. Din păcate onoare nu există in cazul acestuia.”

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *