Şi povestea noastră ca orice poveste începe cu a fost odată. Se spune că a fost odată o ţară în care domnea hoţia  căreia şmecherii îi spuneau democraţie. Această ţară era condusă de un partid al cărei şef era unul nalt la stat, mare la sfat şi voinic cum n-a mai stat, să nu care cumva să  vă gândiţi la Toma Alimoş, pentru că acesta este personajul principal din altă poveste.  Povestea noastră se desfăşura în anul 2004.

Pe lângă marele şef de partid îşi face apariţia un personaj chelbos, slinos precum o năpârcă, care atunci când vorbeşte face spume la gură. Sărmanul şef ca să-şi poată ţine sub control sfetnicii de taină şi să nu creeze răzmeriţă-n partid a fost nevoit să o accepte pe  năpârca slinoasă, pila unuia care răspundea de visteria partidului. Am vrut să spun a statului, dar pe atunci visteria statului cu visteria partidului era tot un drac. Aşa că vrând nevrând a fost nevoit, sau mai degrabă obligat, s-o accepte pe năpârcă cu toate că-i stătea ca un nod în gât.

După nopţi de chibzuială a găsit calea să împace şi capra şi varza. A trimis năpârca într-un orăşel vai mama lui, unde sărăcia şi prostia se ţineau de mână.  Starosele judeţului, unul mic şi-al dracu a primit năpârca cu toate onorurile. De, doar era venit de la centru şi considerat pila şefului. Drept dovadă de supunere şi slugărnicie faţă de marele şef  năpârca a fost cazată la casa de mari oaspeţi ai judeţului. Dacă ar fi ştiut adevărul l-ar fi cazat direct la căminele de nefamilişti.

Dar aşa năpârca era tratată cu mâncăruri alese şi nu numai el, ci şi porcul care-l însoţea pe post botigoard. Ce mai, oaspetele de la centru avea drept slugi unii dintre cei mai importanţi oameni din judeţ şi din oraş. După câteva zile unul cam tuciuriu, a cărui bunică fusese ţigancă, dar el platise şi a scăpăse, nu mai era ţigan, specializat în pupincurism, după câteva zile de pupat cam peste tot a ajuns  un apropiat al năpârcii. Pe cei doi îi unea dorinţa nebună de a avea câţi mai mulţi mocănei aşa că ce s-au gândit ei ca să mai facă rost de nişte mocănei, aceasta fiind moneda forte de culoare verde. Zis şi făcut! Singura cale “cinstită” ca să-şi înmulţească mocăneii era să fraierească nişte naivi. Aşă că la o întâlnire a fost invitat şi naivul nostru căruia tuciuriul i-a spus că după moacă ar putea fi un foarte bun inspector la antidrog.

-Auzi şefu, i-a spus tuciuriul lui năpârcă, nu poţi matale bre la relaţiile pe care le ai cu stăpânirea să-l faci şi pe prietenul meu inspector la antidrog?  

-Ba da măi tuciuriule, dar costă.

-Cât bre?

-Mult mă, mult.

-Hai bre şefule că este băiat sărac. O dă tuciuriul în mangleală.

-Bine, hai s-o fac pentru tine. Partea mea să n-o mai dea, dar … trebuie ceva pentru ăla mare.

-Hai mă şefule, cam cât?

-Bine mă! Pentru tine să dea şi el acolo ceva simbolic ca să nu mă fac de rahat în faţa ăluia. Ce s-o mai lungim, dai mă 500 de mocănei verzi?

Zis şi făcut. Naivul a dat fuga acasă, s-a repezit la şiofonier şi a luat de acolo 500 de mocănei pe care i-a dus repede năpârcii. După două zile naivul a primit ceva asemănător cu un portmoneu, în interiorul căruia se găsea o insignă cu număr pe care scria inspector antidrog. Naivul săracul are insigna şi în ziua de azi pusă în şifonier în locul de unde  luase cei 500 de mocănei!  

După chiolhanele cu mâncare din belşug  şi un vin bun năpârcii îi venea chef şi de împerechere. Pentru satisfacerea dorinţelor năpârcii nesătule exista în grupul responsabililor cu satisfacerea poftelor năpârcii, în afară de tuciuriu, de un blendărău ce visa şi el să ajungă mare sculă, mai  era un puşti politician  a cărui menire era să facă rost de fetiţe. Şi ca să fie şi mai convingător nu venea cu una, venea cu trei. Năpârca le privea cu ochii mijiţi,  cu o mimă de om nemulţumit dar care acceptă că nu are încotro, alegea una pentru el, una pentru porcul botiguard şi una o lăsa pentru ceilalţi în semn de mărinimie.

Năpârca venise în cel mai sărac oraş din ţară cu dorinţa de a ajunge în parlamentul acelei ţări amărâte ca să poată să fure şi mai mult decât furase până atunci. În această situaţie tuciuriul îşi simţea poziţia din partid periclitată. Aşa că îi cheamă la el pe naiv, pe blendărău şi pe bâlbâit şi le spune:

 Mă băieţi, dacă ajunge să ne conducă năpârca am belit-o! Aşa că ia să o luaţi voi la picior în toate localităţile şi să le spuneţi primarilor să nu care cumva s-o voteze pe năpârcă, pentru că dacă o votează unde le stă picioarele o să le stea şi capul! Zis şi făcut. În ziua alegerilor năpârca a câştigat voturi fix jumătatea lui cinci.

Năpârca s-a prins că a fost şuntat şi l-a luat la întrebări pe tuciuriu. Atunci tuciuriul a spus că nu el este vinovatul. Vinovaţi pentru ce i s-a întâmplat năpârcii  sunt naivul, blendărăul şi cu bâlbâitul, a spus tuciuriul fugind de răspundere aşa cum ştie el cel mai bine . Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.

Anii au trecut iar acum năpârca libidinoasă îl pupă-n părţile moi şi întărite uneori pe cel pe care l-a hulit, şi din poziţia pe care o ocupă are curajul să vină în faţa noastră şi să ne prostească. Un hoţ ordinar, o jigodie, o pramatie, o lichea politică, această scârnăvie ţipă cât îl ţin bojogii  făcând spume la gură cine merită şi cine nu merită să facă politică, bălmăjeşte cuvinte despre cinste, dreptate şi adevăr. Mă-i du-te … în colo, dar atât de departe încât poporul ăsta sătul de ţepari ca tine să nu mai audă în veci!

Îmi cer scuze dacă cineva se recunoaşte în această poveste. Asemănarea este cu totul întâmplătoare. Această poveste, ca orice poveste, este doar o ficţiune.

I.C.MANDU