PNL-ul giurgiuvean de la jumătatea lunii ianuarie se află în silenzio stampa

PNL-ul giurgiuvean de la jumătatea lunii ianuarie se află în silenzio stampa

Sâmbătă, 18 mai, la Bucureşti, în Piata Victoriei, PNL a organizat un miting electoral la care au participat, după informaţiile vehiculate în presă, aproximativ 50 de mii de oameni. Cu acest prilej liderii partidului au atacat vehement prestaţia actualei coaliţii. Aşa cum era de aşteptat la mitingul electoral au fost prezenţi şi PNL-iştii giurgiuveni. Dacă în prima faza se vorbea de participarea a 1500 de membrii, la numai câteva zile numărul acestora a scăzut la 1300, respectiv 500 din municipiu şi 800 din judeţ. În final, conform surselor noastre, la miting au ajuns aproximativ 500 de oameni dintre care 200 au fost de la organizaţia municipală, restul fiind din judeţ.

Graţie seoriozităţii celorlalte organizaţii PNL din ţară nu s-a simţit lipsa membrilor de partid din Giurgiu. Surprinzător pentru toţi cei care cred în PNL Giurgiu este starea de letargie în care a intrat partidul odată cu plecare forţată a fostului preşedinte Marin Anton. Dacă în perioada preşedenţiei deţinute de  Marin Anton conferinţele de presă se ţineau cu regularitate, iar  subiectul principal era critica vehementă la adresa partidului de guvernământ şi în mod special a liderilor acestuia despre care spunea că sunt organizaţi asemenea unei structuri mafiote care căpuşează banii publici. De la jumătatea lunii ianuarie PNL-ul tace.  Nu s-a mai ţinut nicio conferinţă, nimeni nu mai spune nimic. Ce să înţeleagă din această atitudine de non combat a liderilor PNL-ului local oamenii care  vor şi poate, parte dintre ei mai vor încă să pună ştampila de vot pe sigla PNL? Să înţeleagă că între PNL şi PSD există o formă de colaborare? Să înţeleagă că interesele personale ale unora dintre ei sunt mai puternice decât dorinţa electoratului PNL ?

Dacă Dan Motreanu încă nu s-a acomadat cu problemele giurgiuvenilor, necunoscându-i foarte bine nici pe cei cu care colaborează direct, cred că-i  putem acorda o oarecare clemenţă, dar Marian Măroiu nu are nicio scuză. Marian Măroiu ştie foarte bine că o sticlă cu vin pe care scrie Marian Măroiu primar oferită giurgiuvenilor cu ocazia zilei de naştere sau de onomastică nu înseamnă că face servicii partidului, ba dimpotrivă.

Îmi aduc aminte de cât de combativ era Marian Măroiu când era membru PSD şi îl critica pe Lucian Iliescu. Ulterior Lucian Iliescu l-a salvat când a fost exclus din PSD, pentru ca ulterior, de această dată din interiorul PNL-ului să dea de pământ cu Lucian Iliescu drept recunoştinţă. Acum în schimb nu spune nimic. Tace! Mai sunt câteva zile şi campania electorală se va sfârşi. Dacă rezultaul va fi unul dezastruos pentru PNL oare cine are de câştigat ? Un fost discipol al lui Marian Măroiu, Alin Guţu, după ce a trădat PNL-ul a găsit un loc călduţ la PSD ajungând mare director…

Sper ca oamenii să iasă la vot şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţă. Sunt absolut convins că oamenii au realizat că nimeni nu s-a născut şef, că noi suntem cei care i-am inventat pe ei şi tot noi îi putem da jos atunci când uită pentru ce i-am promovat în funcţiile de şefi.

În 1989 scriam : Măi oameni buni, să fiţi atenţi!!! Voi care oasele le-aţi ros, să nu cumva să deveniţi un simplu instrument de stors …  Din păcate oamenii nu au fost suficient de atenţi, iar acum suportăm consecinţele propriei noastre decizii. Votul, doar votul ne mai poate scăpa de cei care s-au cocoţat pe spinările noastre şi care cred, în nemernicia lor, că de fapt sunt undeva sus,  pe vârful muntelui Olimp şi se bat pe burtă de la egal la egal cu zeii. Dar vorba cântecului: Vine o zi … iar acea zi este ziua votului, pe care dumneavoastră oameni buni veţi hotărî cui îl veţi da.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *