Parastas cu lăutari la sediul PSD din Giurgiu

Parastas cu lăutari la sediul PSD din Giurgiu

Urmăresc conferinţa de presă ţinută de senatorul Niculae Bădălău la sediul PSD din Giurgiu. Personal nu-l pot suspecta de prostie pe un om care a fost ministru în Guvernul României. Totuşi … să faci o declaraţie aşa cum a făcut-o el, de genul:

“ … vreo 700 de mii de români din străinătate se află acolo legal, având pașapoarte de cetățeni români cu domiciliul în străinătate, restul până la 3-5 milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia …”

Dacă nu eşti prost încât să realizezi că printr-o astfel de declaraţie îi determini pe oamenii plecaţi la muncă în afara graniţelor ţării să nu mai voteze în vecii vecilor cu PSD-ul, devine evident faptul că vrei să distrugi partidul.

În după amiaza zilei de azi am primit de la un prieten PSD-ist câteva votografii făcute la sediul PSD din Giurgiu. Privesc fotografiile şi nu mă pot dumiri. Să fie oare sărbătoarea Zilei Naţionale ? Nu cred asta, pentru că toţi românii sărbătoresc pe 1 Decembrie.

Să  sărbătorească câştigarea alegerilor prezidenţiele ? Mi se pare un non-sens. La nivel naţional PSD-ul a pierdut, iar la Giurgiu au câştigat cu doar la 9 procente diferenţă, asta în condiţiile în care PSD-ul are sub control  majoritatea primăriilor din judeţ. Iar ca să fim sinceri până la capăt dacă nu ar fi fost rezultatul obţinut de primarul Barbu în oraşul Giurgiu, PSD-ul ar fi pierdut fără drept de apel prezidenţialele şi la Giurgiu. Şi cu toate acestea  sărbătoare mare a fost.

Când nu găseşti răspunsuri suni un prieten. Şi l-am sunat pe cel care mi-a trimis fotografiile. I-am spus despre nedumeririle mele. Răspunsul lui a fost unul laconic: “ Cum nu ştii ? A fost parastasul PSD. “ Şi mi-a închis telefonul.

Aşa o fi, pentru că în poză se văd nişte oameni bătrâni cărora li s-a împărţit ceva. Şi cum la un mare partid, cu un mare şef  parastasul subţire cu lăutari se ţine, la parastas ambientul a fost asigurat pe lângă fasolea, cred cu ciolan, de ansanblul folcloric de la Centru de Conservare condus de doamna Peţanca.

Surprinzător a fost faptul că nu a cântat şi finul Caval care negreşit i-ar fi cântat naşului Bădălău o manea cu dedicaţie, ceva de inimă verde cu diaspora, ceva ce nu e porno, e ceva aşa … după cum spunea finul Caval la o altă petrecere a patrecăreţului Bădălău.

Sunt tare curios dacă Bădălău va fi prezent în tribuna special amenajată cu ocazia Zilei Naţionale, alături de primarul Barbu. Anul trecut a fost.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *