„Rămân un spirit raţional, cu gust spre claritate şi ordonarea ideilor. Am rezistenţă faţă de nebulozitate, obscuritate.”

Pe numele originar Moise Cahn, fiul lui Lazăr şi al Esterei, o familie de evrei gălăţeni, Ovid S. Crohmălniceanu şi-a descoperit pasiunea pentru lectură încă de pe vremea când urma Liceul „Vasile Alecsandri” şi frecventa, după propriile mărturisiri, Biblioteca „Urechia”, adăpostită în acei ani în sălile liceului.

După ce a audiat cursurile lui George Călinescu și Tudor Vianu la Universitatea din București, Ovid S. Crohmălniceanu a renunțat la cariera de inginer constructor pentru care se formase, dedicându-se vocației descoperite și cultivate în cercurile literare postbelice.

Foarte cultivat, cunoscător al poeziei moderne şi de avangardă, în special franceze, germane şi românești, a devenit repede unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari, un adevărat „înţelept”, pe care îl căutau pentru sfaturi şi încurajare mulţi scriitori aflaţi în situaţii dificile, de la Marin Preda la Ion Caraion.

La Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut un curs de literatură română modernă, a întemeiat cenaclul literar „Junimea”, frecventat de tineri scriitori, care au devenit între timp nume cunoscute în peisajul literar contemporan: Sorin Preda, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu etc. Dintre ei, Cristian Teodorescu şi-l amintea vorbind „calm, uşor ironic, ca să-şi mascheze afecţiunea”, fiind permanent în cunoștință de cauză cu tot ce li se întâmpla membrilor cenaclului şi participând sufleteşte la toate bucuriile sau tristețile lor, pentru că „spiritul critic nu excludea simpatia, ci era o formă de a fi a acestei simpatii”.

Meritul principal al lui Ovid S. Crohmălniceanu, în opinia exegeților săi, este acela de a fi contribuit în mod decisiv la lichidarea impasului proletcultist şi la relansarea criticii profesioniste, de factură modernă. Al doilea merit fundamental, după părerea lui Paul Cornea, „constă în rolul călăuzitor, protector, pe care l-a jucat în existenţa cenaclului Junimea, pepinieră a uneia din cele mai viguroase ramuri ale optzecismului românesc”.

Deşi lucrarea sa cea mai importantă este considerată „Literatura română între cele două războaie mondiale”, criticul a publicat studii valoroase și despre scriitorii contemporani.

Bolnav de cancer, Crohmălniceanu a murit la Berlin, în timp ce acasă se stingea soţia sa, Ruth Cahn, fiica pictoriţei gălăţene Lola Schmierer-Roth, şi strănepoată a marelui lingvist H. Tiktin.

Ovid S. Crohmălniceanu a fost, dincolo de marele critic literar perceput de posteritate, un om care, după caracterizarea Ioanei Pârvulescu, „se bucura copios de scena vie a lumii, care distingea perfect valoarea de non-valoare, care înfrunta lumea cu un pseudonim de cinci silabe ivit dintr-o bravură tinerească, care ţinea la prieteni şi nu vroia neapărat un rol principal în spectacolul vieţii pe care-l gusta cu fler şi entuziasm.” A murit la 30 aprilie 2000, la Berlin.

Activitate socio-profesională:

• a colaborat, în timpul liceului, la revista „Rebus Magazin”;

• elev-inginer la Serviciul hidraulic din Galaţi, după ce a fost eliminat din facultate pe motive rasiale (1940);

• a fost angajat la firma celebrului inginer constructor E. Prager (1947);

• redactor la revista „Lumea”, ce îl avea director pe George Călinescu;

• redactor la revista „Contemporanul” (1947-1951) şi, simultan, dispecer la triajul CFR Chitila;

• consilier tehnic în Comisia de redresare economică (1948-1949);

• redactor-şef adjunct la Editura Didactică şi Pedagogică (1951-1953);

• redactor-şef adjunct (1953-1959), redactor-şef (1959-1961) la „Viaţa românească”;

• redactor-şef adjunct la „Gazeta literară” (1963-1966);

• profesor invitat la Universitatea Tehnică din Berlin, Catedra de Limbi Romanice (1965);

• a susținut prelegeri despre literatura română la Universitatea Liberă din Berlin (1965);

• s-a pensionat în 1991 şi s-a stabilit împreună cu soţia la Berlin, în 1993, unde a predat sporadic la Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din München.

Afiliere:

• membru al Comisiei Scriitorilor Europeni;

• membru în Comitetul director al Centrului PEN Român;

• membru în Consiliul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari.

Premii – Distincţii – Decoraţii:

• „Ordinul Muncii”; Ordinul „Meritul Cultural”;

• Premiul de Stat pentru tomul „Cronici şi articole” (1954);

• Premiul de Stat clasa a II-a pentru critică şi istorie literară (cu I. Vitner) pentru contribuţia la vol. II al „Istoriei literaturii române” (1971);

• Premiul de Stat pentru „Manual de literatură română” – clasa a IX-a;

• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Literatura română şi expresionismul” (teza de doctorat publicată) (1971);

• premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, pentru volumul „Istorii”;

• premiul Uniunii Scriitorilor pentru culegerea de cronici şi comentarii literare „Pâinea noastră cea de toate zilele” (1981).

FOTO: volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu

Stanca Strîcnă, bibliotecar