Niculae Bădălău şi Marian Mina fac tot ce depinde de ei să piardă alegerile la Giurgiu !!!

Niculae Bădălău şi Marian Mina fac tot ce depinde de ei să piardă alegerile la Giurgiu !!!

La conferinţa de presă din 1 august a Organizaţiei Judeţeane a PSD Giurgiu au participat doamna Elena Dinu, deputat şi domnul Marian Mina în dubla sa calitate aceea de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu şi  de preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene.

Încă din startul conferinţei, oricine a urmărit înregistrarea video a realizat că problematica conferinţei de presă a îmbrăcat două aspecte: Un prim aspect cel legat de propaganda electorală în care Elena Dinu a vorbit despre modernizarea spitalului judeţean ce va fi realizată în circa 2 sau 3 ani. Cu alte cuvinte votaţi-ne tot pe noi că o să vedeţi voi. Iar Marin Mina a vorbit despre modernizarea DJ 601 continuând cu mult mediatizata modernizare a Spitalului Judeţean Giurgiu.

Cel de-al doilea aspect ţine de spălarea frondelor din propriul partid în public. Deputata Elena Dinu a ţinut să-şi manifeste nemulţumirea faţă de Ministerul Transporturilor care a îndrăznit să-l destuie pe soţul domniei sale, Augustin Dinu, din  funcţia de director general al DRDP Bucureşti care a fost sabotat permanent prin nealocare de fonduri, pentru că altfel, a lăsat să se înţeleagă domana deputat, soţul ar fi revoluţionat activitatea din cadrul DRDP-ului.

Preşedintele executiv al PSD, Marian Mina, îl atacă pe Nicolae Barbu, primarul PSD şi încă preşedinte al organizaţiei municipale, spun încă deoarece Bădălău şi Mina au mai desfiinţat deja trei organizaţii din judeţ,  lăsând impresia pentru cei care urmăresc viaţă politică din judeţul Giurgiu, că cei doi doresc ca rezultatul alegerilor prezideţiale să fie cu mult sub rezultatul alegerilor europarlamentare. Iată ce spune Marian Mina despre Nicolae Barbu:

“ Problemele giurgiuvenilor nu se rezolvă dacă îţi dai cu lac pe unghii şi îţi pui un sacou roz pe tine şi faci conferinţă de presă, că şi-a descoperit o nouă vocaţie, să vorbească în faţa presei. … Nu vreau să mai stau de vorbă cu Barbu pentru că atunci când venea pe la mine pe la birou era miel şi după ce pleca de la mine vă suna pe dumneavoastră (presa) şi ziceai că e războinic, ziceai că e calul lui Făt Frumos, mănâncă jăratec … Nu am văzut niciun primar de municipiu să se plăngă aşa cum se plânge domnul primar Barbu, zici că e copil mic, că cineva i-a luat acadeaua … “

Dacă prin astfel de declaraţii Marian Mina crede că-l va mobiliza pe Barbu să se implice în alegerile ce bat la uşă sincer cred că se înşeală amarnic. Cum de altfel sunt convins că nici primarii de la Mihăileşti, Ogrezeni şi Gogoşari nu vor avea nicio tragere de inimă în aceste alegeri, cunoscut fiind faptul că rezultatul alegerilor ţine foarte mult de implicarea primarilor.

Am să vă pun la dispoziţie o înregistrare video făcută cu ocazia alegerii preşedintelui organizaţiei oraşului Mihăileşti din data de 14 aprilie 2019, în care Niculae Bădălău spunea că primarul Mihai Dobre, de acum fost preşedinte al organizaţiei locale,  este un om care se ţine de cuvânt. Iar la trei luni de la acea afirmaţie îl destuie din funcţie şi  reînfiinţează o nouă organizaţie, de această dată din cei care au trădat ALDE. Aşa cum a declarat Bădălău şi susţin această afirmaţie, Mihai Dobre este un om de cuvânt. Sunt tare curios ce rezultat va obţine PSD la nivelul judeţului Giurgiu cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *