Lista alimentelor care pot fi depozitate la frigider sau congelator. Cât timp pot fi păstrate în condiții optime

Lista alimentelor care pot fi depozitate la frigider sau congelator. Cât timp pot fi păstrate în condiții optime

În afară de pregătirea alimentelor este foarte important să știm cum le păstrăm pentru a le consuma ulterior. Anumite alimente sunt mai rezistente, iar altele mai puțin timp.

Este foarte important să știm în ce condiții se păstrează alimentele înainte de a fi consumate. Începând cu temperatura optimă și până la perioada de păstrare, e bine să ne punem la curent pentru a nu avea surprize neplăcute. Mâncare alterată își pierde gustul și, mai grav, poate produce și probleme de sănătate, precum toxiinfecțiile alimentare sau indigestiile. nfectii alimentare sau indigestii.

E bine de știut că mâncarea abia gătită sau alimentele perisabile (pește, carne) care stau la temperatura camerei mai mult de doua ore se pot contamina cu bacterii. Acest lucru este valabil în cazul în care temperatura este ridicată, în jur de 32 de grade Celsius.

Bacteriile se dezvoltă cu rapiditate într-un mediu cald, cuprins între 4.5 si 60 de grade Celsius. Din acest motiv este recomandat ca temperatura de gătire sa fie mai mare de 70 de grade Celsius. În ceea ce privește temperatura la care trebuie depozitate în frigider, aceasta trebuie să fie sub 4 grade Celsius, conform Beko.blog.

Cum se păstrează alimentele în frigider și pentru cât timp

După ce ai pus mâncarea la frigider, trebuie spus că procesul de creștere a bacteriilor este în scădere. Chiar și așa, mâncarea gătită depozitată în frigider ar trebui consumate în termen de trei, cel mult patru zile deoarece bacteriile pot să se dezvolte și în frigider.

În ceea ce privește alimentele în stare crudă sau negatite, mai jos găsești o lista cu câteva dintre cele mai folosite alimente în bucătărie și perioada maximă de depozitare în frigider:

Carne de pui – 2 zile;

Carne de vită – 3 zile;

Carne de porc – 3 zile;

Carne tocată – 2 zile;

File de peste – 2 zile;

Bacon – 2 săptămâni;

Creveți cruzi, midii (în cochilie) – 2 zile;

Crenvurști – 2 săptămâni;

Afine, broccoli, conopidă, ciuperci – 1 săptămâna;

Mere, lămâi, lime – 3 săptămâni;

Căpșuni, varză kale, spanac, coriandru, chives și alte verdețuri – 3 zile;

Ouă crude – 5 săptămâni;

Ouă fierte – 1 săptămâna;

Crema de brânză – 2 săptămâni;

Lapte – 1 săptămâna;

Brânză, tofu, iaurt – 1 săptămâna;

Pizza – 3-4 zile.

Cât timp poți păstra alimentele la congelator

O altă variantă de depozitare a alimentelor este la congelator sau în lada frigorifică. Perioada de păstrare crește, iar gustul și calitățile nutriționale nu sunt alterate în timp. Iată, așadar, cât timp poți ține alimentele în congelator:

Carne de pui, porc, vită, miel, rată – 6 luni;

Carne tocată – 4 luni;

Bacon – 1 luna;

Carne de peste – 6 luni;

Peste gras (somon, păstrăv, sardine, macrou, ton) – 3-4 luni;

Creveți cruzi – 6 luni;

Midii decorticate – 3 luni;

Brânză și unt – 6 luni;

Lapte – 3 luni;

Brânză tofu – 5 luni;

Iaurt – 2 luni;

Suc de fructe – 6 luni;

Roșii – 6-8 luni;

Pâine – 4-6 luni;

Aluat de pâine – 2-3 luni;

Înghețată – 3-4 luni;

Pizza – 1-2 luni;

Alimente care nu se pot păstra la congelator

Există alimente care nu pot fi păstrate la congelator, oricât ne-am dori deoarece își pierd gustul și proprietățile.

Între acestea este vorba despre lapte. Laptele se separă în bucăți, la congelator și își pierde gustul după ce se dezgheață apa. Chiar dacă va putea fi consumat, laptele decongelat nu va da gust bun cafelei sau cerealor, la micul dejun.

Alimentele prăjite nu vor mai fi crocante dacă vor fi păstrate la congelator. Drept urmare nu are sens să fie înghețate.

Ouăle în coajă, crude, nu se țin la congelator. Apa din componența lor va provoca crăpături în coajă, iar riscul de contaminare cu bacterii va crește. Pentru a păstra ouăle la congelator este nevoie să fie sparte și amestecate ca pentru omletă. Acestea se pun într-un recipient etanș.

Brânza moale prezintă aceeași situație ca și laptele congelat. Când va fi utilizată din nou se va transforma în bulgări tari, cu multă apă și va compromite rețetele.

Nu se recomandă ca preparatele gătite, cu topping crocant, precum plăcintele, să fie păstrate la congelator. După ce vor fi decongelate, acestea vor căpăta o consistență moale, ca de piure.

Alimentele care au fost deja decongelate nu se recongelează deoarece se pot contamina cu bacterii. Cel mai bine este ca, într-o astfel de situație să fie păstrate în frigider până când vor fi gătite.

Pastele nu se congelează, chiar dacă nu te vei îmbolnăvi din cauza lor. Aspectul nu va fi foarte plăcut dacă vor fi decongelate, însă. Tăiețeii gătiți al dente sunt mai rezistenți la congelare.

Orezul gătit nu se păstrează la congelator pentru că devine moale, lipicios și își pierde gustul,

Maioneza nu se ține la congelator. Când se decongelează aceasta nu va mai avea un aspect apetisant.

Sosul rămas poate fi păstrat doar două zile în frigider. Dacă conține unt, smântână sau iaurt nu este recomandat să-l ții la congelator.  Pe de altă parte, sosurile pe bază de făină pot fi congelate până la 4 luni și vor avea un gust la fel de bun ca în momentul preparării.

Orice glazură care conține ouă nu trebuie congelată pentru că își va modifica gustul și nu va mai putea fi folosită pentru o altă prăjitură.

Usturoiul capătă un gust amar și poate compromite gustul oricărei rețete dacă este ținut la congelator.

Pudra de curry, paprika, piperul, cuișoarele și vanilia pot deveni foarte amare în urma congelării. Nu este recomandat să le utilizezi după aceea, ci mai degrabă să le păstrezi la temperatura camerei și să le arunci după data expirării.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *