„Doar datorită ei, iubirii, viața rezistă și merge înainte.”(I. S. Turgheniev)

Ivan Sergheevici Turgheniev, una dintre enigmaticele figuri ale literaturii universale, maestrul prozei scurte, creatorul romanului problematic, a fost cel mai popular scriitor rus din secolul al XIX-lea.

Romancierul, poetul, dramaturgul, publicistul și traducătorul rus Ivan Sergheevici Turgheniev s-a născut la 28 octombrie/9 noiembrie 1818 la Oriol, Rusia, într-o familie de aristocrați avuți. Fiul unui nobil ruinat, cunoscând în casa părintească viața inumană a iobagilor (scriitorul a fost un oponent înflăcărat al iobăgiei, a luptat pentru desființarea ei și s-a bucurat când țăranii și-au câștigat în sfârșit libertatea), începe studiile universitare la Moscova și le termină la Petersburg; se specializează în filozofie la Universitatea din Berlin (unde stă trei ani) și, la întoarcere, începe să publice versuri foarte apreciate. La 27 de ani, se îndrăgostește de o cântăreață celebră, Madame Pauline Viardot, de care va rămâne legat toată viața. Consistenta moștenire lăsată de mama sa îi permite să trăiască, începând din 1862, în Germania, Italia și, în special în Franța, unde întreține raporturi amicale cu scriitorii mari ai epocii (Hugo, Flaubert, Merimee, Maupassant). În contact cu marii scriitori francezi, Turgheniev și-a format o viziune progresistă asupra lumii.

Un adevărat maestru al realismului rus şi unul dintre exponenţii de prestigiu ai „şcolii naturale”, Ivan Sergheevici Turgheniev este creatorul unei proze realiste de fină observație psihologică, manifestându-și simpatia față de oamenii simpli, față de meleagurile rusești și față de idealurile umaniste ale epocii. Cunoaşte succesul cu volumul de debut „Povestirile unui vânător” (1852), o colecţie de povestiri inspirate din viaţa satului feudal, care vor deveni exemplare pentru acest gen de literatură, ajungând sursă de inspiraţie pentru autori precum Anton Cehov sau Ernest Hemingway. Opera sa literară, variată şi bogată, cuprinde: romane – „Rudin” (1857), „Un cuib de nobili” (1859), „În ajun” (1860), „Părinţi şi copii” (1862), „Fum” (1867), „Desţelenire” (1877) –, nuvele – „Andrei Kolosov” (1844), „Asia” (1858), „Faust” (1855), „Prima iubire” (1860), „Apele primăverii” (1872), „Klara Milici” (1883), Jurnalul unui om de prisos” (1850), „Mumu” (1854) – şi piese de teatru – „O lună la ţară” (1850), „Provinciala” (1851), „O seară în Sorento” (1882), dar şi „Poeme în proză”, o adevărată artă poetică.

Opera sa a fost primită cu entuziasm și admirată pentru modalitatea fascinantă a scriiturii, pentru profunzimea reflecțiilor și rafinamentul analizei stărilor sufletești, pentru lirismul inconfundabil și pitorescul descrierilor de natură, precum și pentru maniera tranșantă în care aborda aspectele esențiale ale prezentului.

În opera sa, Turgheniev face o analiză profundă a naturii umane. Un sentiment de melancolie, aproape pesimist, se desprinde din scrierile sale. Spre deosebire de Tolstoi şi Dostoievski, motivele religioase nu apar în operele autorului, care a fost implicat mai mult în mişcările de reformă socială din Rusia. Turgheniev şi-a înzestrat personajele cu trăiri sufleteşti, de o intensitatea aproape dureroasă, transcendând proza prin delicateţe, regret şi o nesfârşită tandreţe. Sunt iubiri ce se consumă rapid, ucid, dezamăgesc, fericirea nefiind ceea ce protagoniştii găsesc la sfârşitul aşteptării sau al căutării. Turgheniev este scriitorul prin care publicul occidental a luat pentru prima dată contact cu literatura rusă, public căruia scrisul său îi era, prin natura sa, mai accesibil. Turgheniev este un scriitor artist, un stilist desăvârșit, în mare măsură format în mediul literar parizian (unde a trăit 12 ani), un temperament echilibrat, fără a practica introspecții psihologice prea adânci, evitând tonul patetic și culorile tari, aplecat spre un lirism de nuanțe , ușor romantic.

Deși a trăit mai mult în străinătate, Turgheniev a păstrat necontenit legătura cu țara natală, purtând o corespondență intensă cu personalități literare de prim rang și urmărind cu atenție viața literară și socială din Rusia. Ivan Sergheievici Turgheniev, cel adulat de mulțime și hulit de autorități, și-a început cariera literară ca poet („Parașa”, 1843) și a încheiat-o, după patruzeci de ani de la debut, tot ca poet, cu acele tulburătoare „Poeme în proză”, 1882), al căror farmec este absolut seducător.

La 3 septembrie 1883, s-a stins din viață, după o lungă suferință, la vila sa din Bougival, lângă Paris, și a fost înmormântat la Petersburg, la cimitirul Volkov, însoțit de un uriaș cortegiu de admiratori și sub supravegherea a mii de polițiști, cazaci și soldați din trupele de campanie.

Ivan S. Turgheniev a rămas unul dintre clasicii literaturii ruse și unul dintre cei mai importanți scriitori ai veacului trecut, care a lăsat o amprentă de neșters în istoria literaturii mondiale și care a adus cea mai semnificativă contribuție la dezvoltarea acesteia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Membru corespondent al Academiei Imperiale de Științe la categoria Limba și Literatura Rusă (1860), doctor onorific al Universității Oxford (1879), Ivan S. Turgheniev a fost un propagandist al literaturii și dramaturgiei ruse în Occident.

SURSE:

– „Dicţionar de scriitori străini”. coord. Manuela Georges .- Cluj-Napoca : Hiperion, 2000;

– „Istoria literaturii universale ”, vol 2. Ovidiu Drâmba . – Bucureşti : Saeculum, 1997;

FOTO:

– volume aflate în colecțiile Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu.

Dumitrică Marilena, bibliotecar