Inundatiile fac ravagii in tara, iar politicienii … se cearta

Inundatiile fac ravagii in tara, iar politicienii … se cearta

Văd, citesc şi mă îngrozesc. Văd nepăsarea şi urâtul care ne înconjoară punând încet, dar sigur stăpânire pe tot şi pe toate. Sunt deja războaie în care mor sute de copii nevinovaţi, Siria putând fi un exemplu în acest sens. Se aude zgomul asurzitor al armelor pe care marile puteri le invocă ca  siguranţă pentru pace. Mamele îşi ucid copiii pentru că au viziuni în  care copilul ia chipul diavolului. Copiii  îşi omoară părinţii. Din ceruri vine pârjol şi apă. Politicienii nu au altă preocupare decât să sădească sămânţa urii. Reprezentanţii bisericii, sau mare parte dintre ei, îşi afişează opulenţa unui trai de lux uitând de învăţăturile Mântuitorului. Banul, ochiul dracului a pus stăpânire pe noi.

Oare tot ce se întâmplă cu noi acum nu sunt semnele clare ale Apocalipsei ? Nu ar trebui oare să ne gândim foarte serios, în puţinul timp care ne-a rămas, la ce au prezis marii vizionari precum Nostradamus, călugării Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Ilarion Argatu sau pusnicii Zosima din munţii Bucovinei şi nu în ultimul rând Ioan Iacob Hozevitul pustnic crescut în suferinţă care şi el a profeţit sfârşitul lumii ?

Ce semne mai elocvente ne dorim ca să înţelegem că sfârşitul lumii se apropie? Că acest proces este aproape ireversibil. Dumnezeu ne dă semne ca să putem înţelege, dar dracul ne-a astupat ochii, ne-a înfundat urechile  şi ne-a luat minţile. Altfel nu-mi explic cum nu vedem cursa înarmărilor, cutremurele devastatoare urmate de tsunami, tornade ce până acum nu s-au mai văzut pe la noi, potopul care s-a abătut asupra întregii lumi, focul care pârjoleşte Grecia şi alte ţări din lume, toate aceste semne pe care vizionarii le-au prezis că sunt preambulul Apocalipsei se întâmplă. Singura noastră speranţă, a oamenilor, este să medităm asupra greşelilor noastre acum în al noulea ceas şi să dăm dovadă de  bunătatea, de iubire faţă de aproape şi credinţă nestrămutată în cel care ne-a creat, acestea sunt singurele elemente care ne mai pot da speranţa că lumea nu va pieri.  

Văd ce prăpăd au produs inundaţiile la noi, văd familii care au rămas fără agoniseala de-o viaţă, am văzut cum furia apelor a înghiţit  copii, tineri şi bătrâni. Şi-n timp ce românii, în marea lor majoritate suferă, politicienii noştri se jignesc aderesându-şi unul altuia,  în argou de suburbii, cuvinte care ar face până şi o prostituată să se înroşească, cu toate că despre politică se spune că este cea mai mare  curvă. Se acuză reciproc de furt, cum că unii au furat mai mult decât ceilalţi, doresc să schimbe legile justiţiei printr-un fel de tocmeală ca la târgul de vechituri.  Habar nu am dacă este bine să schimbe sau nu legile justiţiei, dar cu siguranţă nu cred că asta este cea mai importantă problemă pe care o au românii.  Politicienii se iau la trântă cu un stat paralel din care până la urmă aflăm că într-un fel sau altul au făcut cu toţii parte din el, funcţie de interesele pe care le-au avut la un moment dat. Vorbesc despre mărirea salariilor şi pensiilor dar nu spun nimic de scumpiri care  au dus la creştera alarmantă a inflaţiei. Cu banii câştigaţi în plus românii  cumpără mai puţin decât înainte de majorare.

Politicienii vorbesc despre refacerea infrastructurii din  comunele şi satele româneşti, dar nu spun nimic de proasta calitate a lucrărilor efectuate care după prima ploaie asfaltul turnat direct pe pământ înfundă şanţurile. Şi-n tot acest timp românii îşi plâng morţii, îşi plâng agoniseala de-o viaţă.

 Mi-aş fi dorit să-i aud pe toţi parlamentarii că-şi donează indemnizaţia pe cel puţin o lună amărâţilor de sinistraţi. Mi-aş fi dorit să-i văd pe miliardarii de carton că donează bani pentru refacerea locuinţelor oamenilor rămaşi fără adăpost. Dar nu am auzit nimic din toate acestea în afară de ura şi dezbinarea ce a căpătat rang de virtute în lumea politicului nostru.

Şi ce este foarte îngrijorător este faptul că indolenţa, ipocrizia, minciuna şi furtul nu este numai apanajul politicienilor români,  devenind un fel de virus letal la nivel mondial.

Puterea creatorului este foarte mare. Oricând Dumnezeu îl poate învinge pe diavol, dar întrebarea care se pune:  Mai vrea oare EL să ne salveze ?

Mai merităm mila Domnului după toate relele pe care le-am făcut şi le facem în continuare,  lăsându-ne uneori cu bună ştiinţă în puterea diavolului?  Numai prin rugă şi smerenie putem afla răspunsul de la Bunul Dumnezeu.

I.C. MANDU

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *