În Consiliul Judeţean Giurgiu există un singur angajat cu salariul minim pe economie

În Consiliul Judeţean Giurgiu există un singur angajat cu salariul minim pe economie

Ca să spui adevărul sau să recunoşti atunci când greşeşti nu este un act de curaj după părerea mea este mai de grabă un lucru de bun simţ. Eu unul recunosc că am greşit atunci când am scris că Marian Mina are un venit lunar, urmare a funcţiei pe care o deţine temporar,  de  37. 440 lei brut.  Adevărul este că Marian Mina are un salariu brut de 18.720  la care se adăugă 25%, ceea ce înseamnă 4680 lei brut, sumă pe care nu ştiu de ce a tăiat-o din lista de salarii brute şi sporurile pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Giurgiu şi ale funcţiilor de demnitate publică la data de 31 martie 2020,  o distinsă doamnă jurnalistă, deoarece din fluturaşul prezentat rezultă că cele două sume însumate fac fix 23.400 venitul brut din care rest de plată scăzut dările către stat rămâne 13.689 lei net, echivalentul a aproximativ 10 salarii nete ale unor oameni încadraţi cu salariul minim pe economie.

Referitor la celelalte salarii vă pot spune că vicepereşedintele CJ are o indemnizaţie lunară de 20.800 lei brut, un director are 15.067 lei brut, un alt director are 14.440 lei brut la care se adaugă alte sporuri, salariile directorilor  oprindu-se la 12.521 lei brut. Administratorul public are un venit de 15.100 lei brut. Alte funcţii publice de execuţie încep de la 13.399 lei brut  oprindu-se la 9629 lei brut.  Urmează o altă categorie de consilieri, în număr de 30, care au salarii cuprinse între 9.394 până la 8.280 lei brut urmaţi de referenţi cu venituri salarilale brute între 5.873  şi 5.673 şi ultima categorie în număr de 14 persoane ale căror salarii încep cu 12.515 terminând cu un muncitor necalificat al cărui salariu este de 2.851 brut.

Acestea sunt amărâtele de salarii pe care le primesc aceşti oameni care  muncesc pe brânci  în sistemul public, asta pentru ca giurgiuvenilor să le fie mai bine, clar neînregimentaţi politic. Azi România este împărţită în două clase sociale: Cea a bugetivorilor cu salarii nesimţite şi restul lumii. Mă întreb dacă cei care azi fac coadă la aeroportul Otopeni  să plece din ţară la muncă în străinătate dacă ar fi avut jumătate din salariile pe care le primesc aceşti minunaţi oameni care se jertfesc pe altarul muncii în favoarea celor mulţi, ar mai fi plecat din ţară ? Eu unul cred că nu, eu cred că ar fi preferat să rămână în ţară alături de familiile lor ,asta în condiţiile în care ar fi avut un loc de muncă stabil plătit aşa cum spuneam cu cel puţin jumătate din salariile celor care lucrează în CJ Giurgiu. Să ne ferească Dumnezeu de mai rău, pentru că de mai bine în viitorul apropiat nci nu încape discuţia.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *