Gafa uluitoare a ministrului Economiei. Cum s-a facut de ras Nicolae Badalau

Gafa uluitoare a ministrului Economiei. Cum s-a facut de ras Nicolae Badalau

Proaspătul ministru al Economiei, Niculae Bădălău, a făcut mai multe gafe, în cadrul unor emisiuni la Antena 3.

Întâi a confundat Consiliul Uniunii Europene cu Consiliul Europei, două instituţii total diferite.

 Apoi, Bădălău a spus că România este singurul producător de gaze din Europa, lucru care este evident contrazis de realitate, deoarece nu suntem nici singurul şi nici primul producător în domeniu, după nicio statistică.

“România, în momentul ăsta, devine un jucător important în Uniunea Europeană. Noi suntem singurii producători de gaze din Uniune, şi mai e Danemarca, dar cu foarte puţin. Devenim extrem de interesanţi pentru ceilalţi”, a spus Bădălău, proaspăt numit ministru al Economiei, la Antena 3.

Ministerul Economiei gestionează Transgaz, operatorului reţelei naţionale de transport al gazelor naturale, iar datele reale sunt altele.

Potrivit ultumului raport al British Petroleum, publicat la jumătatea anului trecut, în 2017 ţara noastră a extras 10,3 miliarde de metri cubi. Iar producţia din anul 2018 nu a a avut cum să crească astfel încât să ajungem noi primii, subliniază e-Nergia.ro.

Pe primul loc în UE a fost Marea Britanie, (41,9 miliarde de metri cubi) şi Olanda (36,6 miliarde de metri cubi). Este adevărat că acest clasament s-ar putea schimba dar trebuie să se întâmple multe lucruri până atunci: cînd se va extrage gazul din Marea Neagră, când Marea Britanie va părăsi oficial UE şi când Olanda va opri producţia unui câmp de pe teritoriul său.

Sursa: Capital.ro

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *