Fişa postului pentru prefecta judeţului Giurgiu, Nina Carmen Crişu reprezintă o mare necunoscută

Fişa postului pentru prefecta judeţului Giurgiu, Nina Carmen Crişu reprezintă o mare necunoscută

Într-o recentă postarea în mediul on-line, deputatul Alexandru Andrei  a demonstrat că prefecta noastră perfectă, distinsa doamnă Nina Carmen Crişu este  paralelă cu propria fişă a postului. Iată argumentele prezentate de deputatul Alexandru Andrei conforme cu legislaţia în vigoare, precum şi noul cod administrativ:

“Deranjată de faptul că i-am cerut public demisia, ca urmare a scandalului de mită de la Serviciul Permise, doamna prefect a convocat – în sfârşit – o conferinţă de presă, în care, probabil, îşi propusese să demonstreze că “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.

Întreaga sa dizertaţie a avut ca scop să demonstreze că, de fapt, Prefectura nu are legătură cu Serviciul Permise, încercând, astfel, “să se spele pe mâni” de această pată neagră. Numai că i-a ieşit… exact pe dos!
Chiar dacă presa “roşie” a interpretat declaraţiile prefectei ca o încercare a de “a-mi da peste nas”, din conferinţa de astăzi reiese clar că, de fapt, doamna prefect – “jurista lui Bădălău” – nu prea este în temă, cel puţin cu problema Serviciului Permise. Pentru a o “edifica”, voi reda câteva argumente ce arată foarte clar că acest serviciu este în subordinea DIRECTĂ a domniei sale şi nicidecum a Poliţiei, în curtea căreia încearcă acum “să arunce pisica”.

Este vorba, în primul rând, despre Ordonanţa 83/2001 şi de Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Instituţiei Prefectului, unde, la capitolul II, se stipulează clar: “Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare este în subordinea Instituției Prefectului, iar numirea, respectiv încadrarea si eliberarea din funcție a personalului se efectuează prin Ordin al Prefectului”. În acelaşi regulament, la capitolul III (art.15, pct.12, mai exact) se menţionează că “Instituţia Prefectului Giurgiu urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: respectarea regimului permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor si al plăcilor cu numere de înmatriculare”.
Şi Codul Administrativ are prevederi la fel de clare în ceea ce priveşte atribuţiile prefectului în raport cu Serviciul Permise: “Asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv regimul permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.”
Să înţelegem că, prin afirmaţiile pe care le face acum public – cum că nu ar avea atribuţii în activitatea Serviciului Permise – doamna prefect arată că, de fapt, nu cunoaşte legile şi actele normative? Nici măcar propriul său regulament de organizare şi funcţionare?


Cam greu de crezut, mai ales că activitatea acestui serviciu apare – detaliat – în toate rapoartele de activitate ale Instituţiei Prefectului Giurgiu. De exemplu, numai în anul trecut, în acest raport se arată că „In perioada analizata, au fost examinati in vederea obtinerii permisului de conducere un numar de 17913 candidati (…)”, raportul cuprinzând o mulţime de cifre şi date concrete
Dacă Serviciul Permise nu are legătură cu Prefectura, de ce apare activitatea sa în raportul Prefecturii?
Revenind la declaraţiile doamnei prefect, mai spune aceasta că nu a sesizat Ministerul de Interne pentru că nu avea „nimic la mână”. Adică, nicio reclamaţie scrisă referitoare la ceea ce se întâmpla la Permise…
Dacă e aşa, să înţelegem că în cazul şefului de la Poliţie a fost „năpădită” de reclamaţii şi sesizări scrise, în urma cărora a pornit „avalanşa” de plângeri la Ministerul de Interne?
Să înţelegem că doamna prefect chiar nu ştia ce se întâmplă la Permise? Nici consilierul său personal, domnul Cristian Răgălie – care, apropos, poate ne spune doamna prefect în ce relaţii de rudenie este cu Mitică Văduva?
Este foarte clar că şeful Văduva a fost protejat de Instituţia Prefecturii şi prefect… Iar prin această protecţie, ce a permis eliberarea permiselor de conducere unor personae care, ulterior, au devenit un adevărat pericol public pe şosele, doamna prefect a contribuit în mod direct la creşterea infracţionalităţii în judeţ, ca urmare a creşterii numărului de accidente rutiere.
Una peste alta, prin această conferinţă de presă, “pupila lui Bădălău” nu a făcut altceva decât să se umple – din nou – de ridicol…
În final… rămâne cum am stabilit: DEMISIA, doamna prefect!

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *