Europarlamentarul liberal Dan Motreanu reconfirmat preşedinte interimar al PNL Giurgiu

Europarlamentarul liberal Dan Motreanu reconfirmat preşedinte interimar al PNL Giurgiu

Într-o recentă postare pe facebook europarlamentarul PNL vorbeşte despre reconfirmarea sa ca preşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Giurgiu şi despre paşii pe care partidul îi are de făcut pentru pregătirea şi câştigarea alegerilor locale şi parlamentare:

“În urmă cu o săptămână, așa cum era normal, anunțam colegii liberali din PNL Giurgiu că mandatul meu ca președinte interimar, implicit și cel al Biroului Politic Județean interimar, urmează să se încheie. Le-am prezentat colegilor toate variantele pe care Statutul PNL le permite în această situație și le-am cerut și lor părerea în legătură cu varianta pe care ei o consideră optimă.

Săptămâna trecută am avut consultări pe această temă și cu președintele PNL, Ludovic Orban.
Astfel că astăzi, în ședința Biroului Executiv Național, s-a luat decizia bine cântărită de a prelungi mandatul meu ca președinte interimar al PNL Giurgiu.

PNL Giurgiu a înregistrat rezultate bune la alegerile din anul 2019.
Pornind de la un rezultat de referință de doar 11%, scor obținut la Giurgiu la alegerile parlamentare din 2016, împreună cu organizația am reușit să obținem scoruri electorale de 22% la alegerile europarlamentare și de 31% în primul tur al alegerilor prezidențiale în condițiile în care PNL Giurgiu este foarte slab reprezentat numeric în ceea ce privește numărul aleșilor locali la nivelul întregului județ.

Mulțumesc echipei PNL Giurgiu pentru susținerea manifestată și pentru munca depusă până acum.
Întrăm în linie dreaptă cu pregătirile pentru alegerile locale din acest an și trebuie să fim pregătiți și pentru eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate.

La nivelul județului Giurgiu, PNL este pe un trend evident ascendent arătând că este singura forță politică capabilă să răstoarne domnia baronului PSD – Bădălău, o domnie pe care cifrele statistice o arată ca fiind nefastă deoarece județul Giurgiu este în continuare ultimul sau printre ultimele județe din țară la aproape toti indicatorii relevanți fiind un județ pol al sărăciei și subdezvoltării pe care politicile administrative ale PSD le-au adus și întreținut.

În față avem un an electoral dificil, la finalul căruia am convingerea că vom putea spune că echipa Partidului Național Liberal filiala Giurgiu a reușit să aducă și în județul Giurgiu administrația liberală, dovedită a fi de succes, și a reușit să trimită în Parlamentul României un număr mare de reprezentanți ai giurgiuvenilor din partea PNL.”

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *