Efectele secetei, analizate de premier și reprezentanții Agrostar

Efectele secetei, analizate de premier și reprezentanții Agrostar

Marţi, 8 septembrie la Palatal Victoria a avut loc o întâlnire de lucru între premierul României Ludovic Orban, ministrul Adrian Oros şi o delegaţie compusă din 10 reprezentanţi ai federaţiei Agrostar condusă de preşedintele  Ştefan Nicolae.

Tema principală abordată a fost legată de efectele secetei asupra sectorului agricol .

Totodată a fost adusă în discuție și situația Inspectoratelor pentru calitatea semințelor, dar și a nivelului diferit de salarizare din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Întâlnirea premier, ministrul Agriculturii şi reprezentanţii federaţiei sindicale Agrostar a durat aproape 4 ore. La sfârşitul întâlnirii preşedintele Ştefan Nicolae a declarat:

“Noi am cerut premierului și Ministerului Agriculturii investiții masive, am cerut ca personalul din aceste instituții să ajungă la un nivel salaria ,cel puțin la nivelul celor de la Agenția Națională Sanitar-Veterinară, pentru că rolul lor este determinant în ceea ce privește securitatea alimentară a populației, și bineînțeles că am discutat de salarizarea acestor entități, pentru că salarizarea este foarte mică la ora actuală, 3.500-4.000 de lei, ceea ce nu cred că este o salarizare care să corespundă cerințelor pe care noi, populația, le avem pentru a avea o mâncare sănătoasă pe piață.”

Președintele AGROSTAR a mai spus că s-a discutat și despre finanțarea plăților către fermierii afectați de secetă, care, în opinia sa, nu acoperă nici măcar 30% din pierderi.

Cum la întâlnire a participat şi giurgiuveanul nostru, preşedinte al filialei Agrostar Giurgiu, Tudorel Ţone, despre care ştim că în afară de poziţia de lider de sindicat a fost şi va rămâne un om de stânga chiar dacă partidul din care face parte l-a lăsat la periferia politicii  el a rămas consecvent doctrinei de stânga, de la care am dorit să aflăm amănunte despre felul în care a decurs întâlnirea. Despre întâlnirea cu premierul României, Tudorel Ţone a spus:

“Poate spre surprinderea unora, după patru ore de discuţii avute la Palatul Victoria cu primul ministru al României,  pot spune că domnul Ludovic Orban mi-a lăsat impresia că este premierul tuturor românilor indiferent de orientarea politică. Premierul este un om deschis dialogului şi foarte receptiv la problemele pe care noi, cel mai mare sindicat din agricultură, le-am prezentat. Personal i-am vorbit primului ministru şi ministrului Agriculturii despre pericolul care planează asupra Luncii Dunării şi anume procesul ireversibil de deşertificare dacă nu se vor lua măsuri urgente. Dintre măsurile propuse de maxima urgenţă sunt realizarea unor liziere de copaci şi punerea în funcţiune a sistemului de irigaţii. Pentru aceasta l-am rugat pe domnul prim ministru să cuprindă în buget sumele necesare pentru realizarea de liziere şi repunere în funcţiune a sistemelor de irigaţii, măsuri vitale pentru stoparea procesului de deşertificare.

Tot cu acest prilej le-am sugerat reprezentanţilor guvernului, ţinând cont de schimbările climatice, urgentarea înfiinţării  şi la Giurgiu a unui sistem antigrindină. Nu aveam cum să nu vorbesc de o solicitare stringentă venită din partea fermierilor cu privire la acordarea de sprijine financiare care trebuie alocate în regim de urgenţă fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă.

Sunt foarte multe şi variate problemele din agricultură. Nu mi-am dorit să monopolizez discuţia întrucât şi ceilalţi colegi ai mei aveau lucruri foarte importante pe care doreau să le aducă la cunoştinţă guvernanţilor. Cu toate acestea nu aveam cum să nu prezint o problemă care pe mine personal mă frământă de foarte mult timp. Satul românesc a îmbătrânit. Majoritatea tinerilor fug spre oraş sau muncesc în agricultură în străinătate. Pentru reîntinerirea satului românesc trebuie găsită o cale prin care să ne ţinem tinerii acasă, lângă părinţi. Consider că dacă li s-ar da nişte suprafeţe de teren şi un mic sprijin financiar din partea statului tinerii ar rămâne la ţară să facă agricultură, să devină mici fermieri. Plecând de la acest raţionament i-am spus premierului că statul are în proprietate în Lunca Dunării peste 20.000 de hectare de teren agricol ce poate fi dat tinerilor care vor să-l muncească, aceasta fiind, după părerea mea, una dintre soluţiile ca tinerii noştri să nu mai fie slugi prin ţări străine şi să devină propriii lor stăpâni în ţara lor.

Ca o concluzie finală, cred că premierul va lua act de sugestiile noastre şi va ajuta fermierii din România. Consider că agricultura este cea mai importantă componentă a economiei româneşti“

Da, acesta este omul de stânga şi liderul de sindicat Tudorel Ţone, aşa cum ar trebui să fie toţi cei care se autoproclamă oameni de stânga. Un inginer agronom îndrăgostit de meseria lui şi de pământul acestei ţări .

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *