Două avertismente de ultimă oră lansate de ANM

Două avertismente de ultimă oră lansate de ANM

Meteorologii au anunțat, în această după-amiază că în multe regiuni ale României se vor consemna fenomene extreme ale vremii. Au fost emise două alerte.

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis, vineri, o avertizare meteo de cold galben, ce a intrat în vigoare, vineri, la ora 13.00, și este valabilă până în această seară, la ora 21.00.

În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici şi pentru intervale scurte.

Cod portocaliu și inundații la munte

De asemenea, cei de la ANM au mai emis o avertizare de cod portocaliu, valabilă în același interval în mai multe zone ale țării.

În intervalul menționat, în județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara,Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.

La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

În Muntenia vremea va fi în general instabilă dar și răcoroasă. Cerul va fi noros și vor fi perioade în care se vor semnala averse și posibil descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade.

La noapte, cerul va avea înnorări, iar la începutul intervalului vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab până moderat. Temperatura minimă va fi de 14…15 grade.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *