Deficitul comercial al României s-a adâncit după primele 5 luni, ajungând la 6,52 miliarde euro

Deficitul comercial al României s-a adâncit după primele 5 luni, ajungând la 6,52 miliarde euro

Deficitul balanţei comerciale a ajuns după primele cinci luni ale anului la 6,52 miliarde de euro, în creştere cu 1,51 miliarde de euro față de cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri, exporturile FOB au însumat 29,34 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 35,86 miliarde de euro.

În primele cinci luni ale acestui an, exporturile au crescut cu 4,4%, iar importurile cu 8,3%, comparativ cu perioada similară din 2018, menţionează INS.

În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,3% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,0% la export şi respectiv 30,4% la import), informează Agerpres.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2019 a fost de 22,67 miliarde de euro la expedieri şi de 26,92 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,3% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în 1 ianuarie – 31 mai 2019 a fost de 6,67 miliarde de euro la exporturi şi de 8,95 miliarde de euro la importuri, reprezentând 22,7% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.

În luna mai 2019, exporturile FOB au însumat 6,27 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,75 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,48 miliarde de euro.

Faţă de luna mai 2018, exporturile din luna mai 2019 au crescut cu 6,8%, iar importurile au crescut cu 8,5%.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *