CONSTANTIN (COSTACHE) NEGRUZZI – 155 de ani de la moarte

CONSTANTIN (COSTACHE) NEGRUZZI – 155 de ani de la moarte

„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!” („Alexandru Lăpușneanu”, Constantin Negruzzi)

Constantin (Costache) Negruzzi, om politic, prozator, poet și dramaturg din perioada paşoptistă, s-a născut în anul 1808, în comuna Trifeştii-Vechi (astăzi, satul Hermeziu), din judeţul Iaşi. Costache Negruzzi a fost fiul paharnicului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu. Învaţă acasă cu profesori particulari greaca şi franceza, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior. Nu pleacă la şcoli peste hotare, cum se va întâmpla cu literaţii din generaţia lui, însă asta nu-l împiedică să se afirme magistral înaintea tuturor scriitorilor secolului al XIX-lea.

În perioada „eteriei” (revoluţia grecilor contra otomanilor, 1821), Negruzzi, împreună cu familia, s-a refugiat la moşia tatălui de la Şirăuţi, judeţul Hotin, Basarabia. În această perioadă, la Chișinău, l-a întâlnit pe Al. Puşkin, aflat în exil în Basarabia, care i-a trezit pasiunea pentru scris, din opera căruia va traduce proza „Cîrjaliul” şi poezia „Şalul negru”. De Moldova dintre Prut şi Nistru îl leagă atât moşia părinţilor, legăturile de rudenie (un frate al tatălui trăia aici), cât şi temele, ce-l inspiră.

Greutăţile materiale, survenite după decesul tatălui său, îl obligă să îmbrăţişeze diferite funcţii (diac de visterie, căminar, postelnic, deputat, primar de Iaşi, director al Visteriei, agă, vornic, ministru al finanţelor, membru al Divanului Domnesc), începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. În 1837 este ales deputat de Iaşi, apoi ca funcţionar superior şi ca director al Teatrului Național de la Iași (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres, se manifestă ca unul dintre liderii mişcării culturale, colaborând cu revistele „Dacia literară” (1840) şi „Propăşirea” (1844). În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi.

Primele sale încercări literare au fost „Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822”; traduce și din operele lui V. Hugo, G. G. Byron și Al. Dumas, se remarcă, însă prin nuvela „Alexandru Lăpușneanu”(prima nuvelă istorică din literatura română) și „Scrisorile” (observații critice și satirice asupra obiceiurilor societății). Scrierile sale își revendică doza reală de creativitate, capacitatea de a oferi o viziune proprie asupra unei realități tipice, chiar prin intermediul localizării ori al adaptării, ca document sociologic, literatura sa reconstituie o imagine autentică, indiferent de procedeul ales.

Negruzzi s-a considerat cu luciditate drept un om al „începutului de drum”, iar sentimentul cu care-și privește încercările nu este numai unul strict personal, ci unul raportat și la „păcatele” întregii sale generații de întemeietori, cu inerentele lor erori, stângăcii, căutări de forme și structuri adecvate realităților social-istorice, dar și estetice.

Costache Negruzzi a încetat din viață, după o lungă suferință, la 24 august 1868, la Iași și a fost înmormântat, conform dorinței sale, în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi, satul său natal, alături de părinții săi.

Dacă astăzi este cunoscut în special, datorită nuvelei „Alexandru Lăpușneanu”, în perioada vieții a fost considerat unul dintre scriitorii importanți, un traducător (unul dintre puținii) foarte apreciați și în egală măsură un prozator și dramaturg original, un veritabil creator, un inovator.

Surse:

– „Scriitori români”: Mic dicționar, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978

Foto: volume aflate în colecțiile Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu

Dumitrică Marilena, bibliotecar

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *