Consilierul local Gică Ştefan din comuna Adunaţii Copăceni dezminte acuzele nefondate care i se aduc

Consilierul local Gică Ştefan din comuna Adunaţii Copăceni dezminte acuzele nefondate care i se aduc

În cursul după amiezii de sâmbătă 16 noiembrie am primit  de la Gică Ştefan, consilier local în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu,  pe adresa redacţiei, un mail cu următorul conţinut:

“Domnule redactor şef,

Într-o publicaţie locală a apărut un articol cu un conţinut defăimător la adresa mea din cuprinsul căruia reiese că m-am racordat illegal la reţeaua de electricitate. Bănuiesc cine este persoana care a furnizat informaţia mincinoasă, dar nu deţin nicio probă în acest sens. Pentru corecta informare a opiniei publice proprietarul locaţiei care apare în fotografie este domnul L.D.  iar subsemnatul nu se află în niciun litigiu cu furnizorul de energie electrică. Pentru că am fost calomniat în publicaţia respectivă  fără ca informaţia de care au dispus să fie verificată îmi rezerv dreptul de a o acţiona în instanţă  solicitând daune morale în valoare de 1 leu  însoţite de scuzele publice adresate subsemnatului de către autorul articolului.

Motivul real al acestei încercări de defăimare a mea este urmarea faptului că voi fi contracandidatul actualului primar PSD la alegerile locale de anul viitor. Mai mult decât atât, un alt laitmotiv este generat de  rezultatul foarte bun obţinut de PNL în primul tur al alegerilor prezidenţiale, respectiv 850 de voturi, la care fără falsă modestie am contribuit substanţial.  În turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu ajutorul voturilor celor de la USR+PLUS,  alăturându-ni-se şi cei care până acum au fost nehotărâţi,  PSD-ul va fi surclasat de PNL şi aliaţii săi în mai toate comunele şi oraşele din judeţ. Se spune că frica dă naştere la coşmaruri. În acest moment coşmarul  celor de la PSD este Partidul Naţional Liberal. Acesta este motivul real pentru care am devenit subiect de presă. Cu permisiunea dumneavostră voi reveni cu date concrete, însoţite de documente din care oamenii să vadă şi să înţeleagă despre ce s-a făcut şi ce se face în primăria comunei Adunaţii Copăceni.

Cu stimă ,

Gică Ştefan “

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *