Consilierii locali au aprobat înființarea serviciului de administrare a parcărilor cu plată în zona centrală
În ședința ordinară de astăzi, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind înființarea serviciului de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor cu plată din zona centrală. Conform documentului adoptat, serviciul a fost atribuit direct societății subordonate Consiliului Local, Giurgiu Construcții Edilitare.
Potrivit hotărârii, programul de funcționare al parcărilor cu plată va fi:
luni – vineri: 08:00 – 16:00;
sâmbătă – duminică: 08:00 – 13:00, aplicabil doar pentru parcările adiacente Pieței Centrale;
În afara intervalelor menționate, parcările vor fi gratuite.
Tarife aprobate:
5 lei / oră
10 lei / 2 ore
20 lei / o zi
Abonamente:
400 lei / lună
2.000 lei / an
Vor beneficia de gratuitate , conform legii, autovehiculele care transportă persoane cu dizabilități, în baza cardului/legitimației sau a altui document justificativ, iar în plus, consilierii locali au aprobat introducerea gratuității pentru autovehiculele electrice, hibride și istorice, cu dovada atestării.
De asemenea, vor fi amenajate și locuri de parcare pentru motociclete, tarifele destinate acestor categorii fiind următoarele:
3 lei/oră
6 lei/2 ore
12 lei/timp de o zi
Tarifele stabilite pentru motociclete vor fi aplicate doar dacă acestea vor fi parcate pe locurile special amenajate acestor tipuri de vehicule.
Măsura vizează o mai bună organizare a staționării în zona centrală, creșterea gradului de rotație a locurilor de parcare și fluidizarea traficului.
