Concurs posibil castigat… inainte de concurs

Concurs posibil castigat… inainte de concurs

Prefectura Giurgiu scoate  postul de şef serviciu juridic la concurs, post ocupat sub formă de interimat de Adriana Puţaru. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Republicii Socialiste România din anul 1975 cuvântul CONCURS este explicat astfel:

1- Întrecere ( sportivă ) care se termină întotdeauna cu un clasament şi cu acordarea unor premii celor mai buni participanţi. 2- Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. Sau pentru admiterea într-o instituţie de învăţământ … „

Aşa era explicat atunci cuvântul concurs. Acum am auzit că există posibilitatea ca la întrecerile sportive să participe un singur atlet şi să iasă pe locul doi,  precum şi posibilitatea ca un candidat să participe la un concurs pentru ocuparea unui post, să obţină punctajul maxim şi să iasă pe locul doi din lipsă de … experienţă.

Am făcut aceste precizări din următoarele considerente: Se pare că la prefectura Giurgiu cărţile sunt deja făcute. Din informaţii pe surse am aflat că membrii comisiei din timpul examenului sunt trei şefi de deconcentrate care în ultima perioadă au transformat biroul Adrianei Puţaru într-un adevărat loc de pelerinaj. Noi ştim că bibliografia pentru susţinerea concursului, urmarea căruia se va ocupa postul de şef serviciu juridic  este una foarte stufoasă. Să înţelegem că cei trei şefi de deconcentrate o consiliază, o meditează, că de ….  oamenii mai şi vorbesc şi nu prea cred în consilieri sau meditaţii venite tocmai din partea celor care au menirea să urmărească  concursul, pentru ca acesta să se desfăşoare în mod legal şi totodată să puncteze lucrările participanţilor. Din punctul nostru de vedere acest mod de lucru lasă impresia unei favorizări unidirecţionate. Şi totuşi, ca să nu fim răutăcioşi, aceste întâlniri dintre Adriana Puţaru şi membrii comisiei sunt  cel puţin ciudate. Promitem că vom urmări şi noi îndeaproape desfăşurarea acestui concurs. Vom face acest lucru tocmai din dorinţa de a demonstra cinstea şi corectitudinea membrilor comisiei. Există posibilitatea ca şi noi să ne fi înşelat.  În acest context ne vom cere scuze public în condiţiile în care ceilalţi participanţi la concurs vor fi trataţi în mod egal cu Adriana Puţaru, chiar şi în ceea ce priveşte consilierea şi meditaţiile.

Oricum Adriana Puţaru este foarte ataşată de prefectură întrucât nici cel puţin când se duce la un supermaket din oraş  să facă cumpărături personale nu se dezlipeşte, precum marca de scrisoare, de maşina instituţiei, o Dacia Duster alb. Habar nu am cum  mai funcţionează legile astea!  Acum probabil este legal.  Sau poate nu.  Cine mai ştie cum este şi ce o să se mai întâmple cu legislaţia din România?  Dar mă întreb şi eu:  Cine plăteşte carburanţii? Că doar nu le-o da prin cap să dea kilometrajul înapoi, pentru că, în caz de Doamne fereşte, dacă se face o expertiză tehnică se cunoaşte.

Apropo, avem şi fotografii cu Adriana Puţaru la cumpărături. Dar neavând contract de publicitate cu supermarketul nu intenţionăm să-i facem publicitate gratuită. Dar … nu spune niciodată, niciodată!  Poate dacă trebuie, o să le publicăm.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *