COMUNICAT DE PRESĂ – MINISTERUL SĂNĂTĂŢII DIRECTIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEŢULUI GIURGIU

COMUNICAT  DE PRESĂ – MINISTERUL  SĂNĂTĂŢII    DIRECTIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEŢULUI GIURGIU

Vă facem cunoscut faptul că, pentru  un contact direct (din familie sau colectivitate al unui caz confirmat) este dispusă de către DSP județeană (în urma anchetei epidemiologice), prin decizie, măsura carantinării la domiciliu pentru 14 zile – conform Ordinului MS nr.1309/21.07.2020. În cazul în care contactul apropiat al cazului confirmat (aflat în carantină la domiciliu) devine simptomatic și nu necesită internare, va putea fi testat conform recomandărilor de prioritizare a testării pentru COVID-19 (INSP), gratuit prin recoltarea la domiciliu a probei de către personal al ambulanței sau DSP. Dacă devine simptomatic și necesită internare va fi testat COVID la spitalul la care este transportat de SAJ sau SMURD.
Dacă aflat în carantină la domiciliu în baza deciziei DSP județeană nu poți părăsi locația de carantină pentru a merge la laborator pentru recoltare probe test COVID.
Deasemeni, în cazul în care  o persoană a obținut un rezultat negativ pe perioada carantinării la domiciliu nu i se poate suspenda măsura dispusă – conform art.7 pct.3. din Legea 136/2020.
Orice laborator are obligația (conform Metodologiei INSP de supraveghere a COVID-19 din 23.07.2020) să raporteze buletinele de analiză cu rezultate validate și la DSP de apartenență a cazului.

In urma ieșirii publice  pe postul de televiziune RTV, din seara zilei de 27.07.2020 (emisiune moderată de domnul Ciutacu Victor), a domnului Mina Marian, prin care isi exprima nemulțumirea de a fi carantinat la adresa declarată, vă comunicăm următoarele:

-domnul Marian Mina a fost contact direct (apropiat) cu caz pozitiv COVID 19 , conform definiției de caz, cu domnul Covaci Radu, testat pozitiv in data de 23.07.2020;

-din ancheta epidemiologica a domnului Covaci Radu, reiese ca domnul Mina Marian, a intrat in contact apropiat ultima oara cu domnul Covaci Radu, pe data de 20.07.2020;

-conform Legii nr. 136, art. 7, lit.b, carantina persoanelor se instituie ,,persoanelor care au intrat in contact direct cu cel putin o persoana confirmata cu o boala infectocontagioasa’’, pe o perioada de 14 zile, de la data ultimului contact cu cazul confirmat, conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID 19).

          Intr-adevar, domnul Mina Marian este testat de doua ori ( rezultate negative), in interval de sapte zile de la data ultimului contact cu cazul confirmat pozitiv; un test efectuat din propria initiativa  si un alt test efectuat in a saptea zi de la data ultimului contact, test concludent conform metodologiei in vigoare.

Domnul Mina Marian va iesi din carantina de la adresa mentionata pe chestionarul de ancheta epidemiologica , in data de 02.08-03.08.2020, orele 24.00, dupa care , isi va putea relua activitatea profesionala.

Chestionarul a fost intocmit prin telefon, de catre reprezentantii DSP Giurgiu, de comun acord cu domnul Mina Marian.

 

 Director Executiv,                                                  Dir.Adj. San.Publica,

Micu Claudia                                                             Dr.Ciobanu George

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *