Comunicat de presă – Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu

Comunicat de presă – Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu

27 noiembrie 2020

În cadrul Programului național ”Școala de acasă”, Ministerul Educației și Cercetării a repartizat pentru județul Giurgiu 3795 de  dispozitive electronice cu conexiune la INTERNET.  Acestea au fost  distribuite în unitățile de învățământ  pentru elevii care provin din medii defavorizate,  elevi ai căror familii nu dețin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la INTERNET, precum și pentru elevi care nu dețin, în folosință personală, un dispozitiv electronic cu conexiune la Internet.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 756/2020 referitoare la  aprobarea Programului naţional „Educaţia în siguranţă” au fost  alocate sume  din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2020. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus la dispoziție  județului Giurgiu, următoarele sume:

  • 300.000  lei pentru 300 de tablete
  • 100.000 lei pentru măști
  • 160.000 lei  dezinfectanți

Prin Hotărârea de Guvern  nr. 479/2020 au fost  alocate sume din transferuri de la bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru finanţarea în anul 2020 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat –1.520.000 lei pentru un număr de  12 unități de învățământ din județul Giurgiu.

Proiectul ”Internet în școli”, avizat de Ministerul Educației și Cercetării prin Memorandumul 10042/08.09.2020, a asigurat  furnizarea serviciilor de internet pentru  52 de unități școlare din județul Giurgiu, astfel încât procesul educațional să se poată desfășura în regim on-line, cu consecință limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Casa Corpului Didactic Giurgiu a furnizat cursuri de formare pentru consolidarea competențelor  ce permit utilizarea instrumentelor on-line în procesul de predare învățare pentru 500 de cadre didactice. Aceste cursuri sunt  planificate  pentru  înca  20 de grupe de cursanți. De asemenea,  472 de  cadre didactice au finalizat programul de formare  CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți, ințiat de Ministerul Educatiei și Cercetării,  finanțat din fonduri europene, iar până la sfârșitul semestrului I vor finaliza acest program de formare înca 150 de cadre didactice.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *