Comuna Bucşani din judeţul Giurgiu se află sub asediul flotanţilor

Comuna Bucşani din judeţul Giurgiu se află sub asediul  flotanţilor

Pe reţelele de socializare a apărut un mesaj, pe care vi-l vom prezenta integral, mesaj ce uşor poate fi asemănat cu un strigăt de ajutor  al locuitorilor comunei Bucşani lăsaţi fără sprijin din partea autorităţilor statului în faţa unor “şmecheri” care îşi impun propriile regului cu ajutorul cărora doresc să eludeze rezultatul alegerilor:

Dragi cetățeni ai comunei Bucșani,

Revoltător este un cuvânt prea blând pentru ce a ajuns să facă mafia PSD în frunte cu candidatul, Bogdan Toma ,tatăl său, Marian Toma și unchiul acestuia Sandu Toma.

Astăzi in fata primăriei la întrebarea domnului primar adresată familiei Toma ce cauta acești cetățeni de etnie rroma tatuați la noi in comuna pentru a-și face viza de flotant sa poată vota la alegerile electorale din data de 27/09/2020 aceștia au reacționat nu tocmai ortodox aducându-i jigniri ,injurii și amenințări atât domului Ionel Chivulet cât și angajaților din instituție .

Au ajuns la fundul sacului și tot ce le-a mai rămas de făcut a fost să înceapă să aducă oameni de etnie rromă din #Bolintin Vale și #Răsuceni jud. Giurgiu, să le facă viza de flotant pentru o luna de zile în comuna Bucșani ca aceștia să le poată vota candidatul la alegerile locale din 27/09/2020.

Oameni buni, este normal să fie aduși alți cetățeni, fără niciun drept în comuna noastră și să ne decidă ei viitorul?

Noi nu suntem în stare să ne decidem singuri viitorul? Avem nevoie de intruși fără niciun drept asupra comunei Bucsani?

Îl anunțăm pe candidatul PSD, Bogdan Toma, că nu avem nevoie de intruși care să ne decidă viitorul. VOTUL este al nostru, al locuitorilor comunei Bucșani, NOI suntem capabili să alegem ce e mai bine pt noi și viitorul copiilor noștri!!!”

Cel puţin teoretic votul multiplu a dispărut. În aceste condiţii foarte mulţi dintre dumneavoastră se întreabă, şi pe bună dreptate, ce rost mai are această mascaradă cu flotanţii. Nimic mai simplu. Sunt localităţi în judeţ în care primarul în exerciţiu deţine controlul asupra alegătorilor,  mai ales în mediul rural.  Un astfel de primar îşi poate permite să se lipsească de 10 – 20 de votanţi din localitatea lui ca să-şi ajute un coleg de partid, candidat în altă localitate  foarte slab cotat, cu şanse reduse să câştige mandatul de primar. Persoanele folosite pentru această excrocherie fac parte din categoriile defavorizate, în mare parte cetăţeni români de etnie romă, care sunt legaţi printr-un cordon ombilical nevăzut de ajutoarele sociale acordate, în mintea lor de către primar şi în plus, aceşti turişti electorali mai primesc un bonus de câteva sute de lei din partea candidatului.

Nu deranja pe nimeni dacă acest gen de turism electoral se petrecea cu ocazia alegerilor prezidenţiale pentru că nu avea cum să influenţeze rezultatul votului în orice localitate din ţară ar fi votat. Dar acum, dragi legiuitori au loc alegeri locale, cum mama dracu să vină să voteze pentru primarul unei comune un om dintr-o altă localitate ? Chiar am înnebunit cu toţii !!! Eu unul sunt de acord să-şi facă flotant unde a dus mutul iapa şi să poată vota ce candidat vrea, din localitatea de domiciliu, dar nu să voteze un candidat pentru funcţia de primar din altă localitate unde şi-a făcut o viză de flotant în urmă cu câteva zile.

Ce se întâmplă în România nu cred că se mai întâmplă în vreo ţară europeană! Ce să mai spun, am ajuns să fim prostiţi în faţă în timp ce autorităţile se plâng că nu  au cadru legal să intervină. Aşa că liber la flotant , liber la furat,  trăim într-o Românie liberă !

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *