CERCETATI DE DNA

CERCETATI DE DNA

În completarea comunicatului nr. 984/VIII/3 din 29 mai 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
ILIESCU LUCIAN, primar al municipiului Giurgiu, la data faptelor, în prezent senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), 
– conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), 
– instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, 

ANTON MARIN, președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, la data faptei, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

ILIESCU ȘTEFAN-ADRIAN, fiul primului menționat, administrator al unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), 
– complicitate la conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), 
– cumpărare de influență, 

MĂGUREANU CEZAR-MIRCEA, senator în Parlamentul României la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, 

PAVEL MARIN, director în cadrul primăriei municipiului Giurgiu – Administrația Domeniului Public, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), 
– complicitate la conflict de interese în formă continuată (două acte materiale). 

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2011, suspectul Iliescu Lucian, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu fiul său, Iliescu Ștefan-Adrian, a întreprins demersurile necesare pentru a favoriza firmele controlate de acesta din urmă, în contextul organizării de către Primăria Giurgiu a două licitații ce aveau ca obiect vânzarea unei suprafețe de 2.200 mp teren și concesionarea lucrărilor de construcție a unui imobil cu destinația “Piață Agroalimentară„ pe un alt teren în suprafață de 3.200 mp. Ambele suprafețe de teren sunt situate în zona centrală a municipiului Giurgiu.
Anterior acestor momente, suspecții mai sus-menționați au beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane, în sensul că: 
– suspectul Pavel Marin l-a sprijinit pe primarul municipiului Giurgiu să promoveze proiecte de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu și să organizeze licitațiile publice câștigate de firmele controlate de fiul acestuia din urmă. Ulterior, suspectul a devenit administrator al societății comerciale care administrează și în prezent Piața Agroalimentară Giurgiu, obținând beneficii sub formă de salarii primite atât de la firma administrată, cât și direct din conturile bancare ale suspectului Iliescu Ștefan-Adrian.
– suspecții Anton Marin și Măgureanu Cezar-Mircea și-au folosit influența și autoritatea pentru a determina mai mulți consilieri locali să voteze favorabil proiectele de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat și ulterior vânzarea prin licitație publică a suprafeței de 2.200 mp teren.
Ca urmare a acestor demersuri, firmele controlate de suspectul Iliescu Ștefan-Adrian au câștigat cele două licitații, deși în cadrul uneia nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în documentația de calificare.
Pentru ajutorul acordat, suspectul Măgureanu Cezar-Mircea a pretins de la suspectul Iliescu Ștefan-Adrian suma de 50.000 de euro din care a primit suma de 10.000 de euro.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *