CARTEA ZILEI – 12 zile cu Dash și Lily

CARTEA ZILEI – 12 zile cu Dash și Lily

CARTEA ZILEI – recomandare de lectură

12 zile cu Dash și Lily

Autori: Rachel Cohn, David Levithan; traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

București: Editura Trei

Pentru informaţii despre disponibilitatea titlului, vă rugăm să accesaţi catalogul online al Bibliotecii Judeţene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu la adresa: http://188.173.73.210:81/opac

Ați făcut cunoștință cu Dash și Lily, urmărind cum a luat naștere povestea lor, în Dash, Lily și Cartea Provocărilor. De atunci, cei doi au avut un an destul de dificil. Adoratul bunic al lui Lily a suferit un atac de cord, iar recuperarea anevoioasă i-a provocat fetei multă îngrijorare, transformând-o dintr-o ființă energică într-una apatică. Până într-atât încât Langston, fratele ei, a hotărât să nu-i mai poarte pică lui Dash și să-i propună să găsească împreună o soluție pentru a-i reda lui Lily pofta de viață.

Cu doar 12 zile rămase până la Crăciun – perioada preferată din an a lui Lily – Dash, Langston și prietenii lor iau cu asalt Manhattanul pentru a o ajuta pe fată să redescopere spiritul sărbătorilor de iarnă din New York, un timp și un loc unice în lume.

Spusă pe două voci, povestea din 12 zile cu Dash și Lily este lectura perfectă ca să-ți încarci bateriile și să savurezi bucuria de a trăi.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *