Astăzi, 19 aprilie, se împlinesc 176 de ani de la naşterea lui CALISTRAT HOGAŞ, cel mai important exponent al literaturii de călătorie din ţara noastră. A fost însă un pasionat profesor de limba română, pedagogia aducându-i, în timpul vieții, o mai mare satisfacție și recunoaștere publică decât i-a adus scrisul.

Calistrat Dimitriu, după numele de la naştere, s-a născut la 19 aprilie 1847 (Tecuci); tatăl său, Gheorghe Dimitriu, era protopop de Tecuci, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Familia Dimitriu avea nu mai puţin de 12 copii. După ce este înscris la școala publică, învățătorul îi propune tatălui să adopte numele de Hogaș, o veche poreclă a bunicului viitorului scriitor (1855). A făcut liceul la Iași, la fosta Academie Mihăileană (devenită Liceul Național), unde i-a avut colegi de clasă pe A. D. Xenopol, Al. Lambrior, V. Conta, G. Panu, C. Dimitrescu-Iași, iar printre profesori pe Titu Maiorescu. În 1867, după terminarea liceului, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din Iași. După absolvire, Calistrat Hogaș a devenit profesor la gimnaziul proaspăt înfiinţat în Piatra Neamţ. Cariera de profesor a fost una dinamică, mutându-se de la Piatra Neamț la Tecuci, apoi la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi. Se va căsători pe 17 ianuarie 1871 cu Elena Gheorghiu.

Calistrat Hogaș debutează în 1874 cu poezia „Legenda lăcrămioarei”, în publicația „Corespondența provincială” din Piatra-Neamț. Va publica și proză mult mai târziu, în iulie 1882, în paginile revistei „Asachi”, unde îi apare un grupaj de fragmente, în ciclul „Amintiri dintr-o copilărie”. Dedicat mai curând activității didactice, nu pare să acorde prea multă atenție unei potențiale cariere literare, fiind mai curând interesat de reformele școlare și de chestiunile administrative. Abia în 1907, după ce l-a cunoscut și s-a apropiat de Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș se lasă convins de acesta să scrie și astfel începe îndelungata colaborare cu prestigioasa publicație „Viața Românească”, în general cu note de călătorie. Se pare că tot Ibrăileanu a fost cel care i-a propus să strângă toate aceste evocări într-un singur volum. În 1912, la editura „Viața Românească”, apare o primă ediție a cărții „Pe drumuri de munte”, tirajul fiind repede retras și topit din cauza numeroaselor greșeli de tipar.

O a doua ediție este tipărită doi ani mai târziu, la aceeași editură, care este însă mistuită integral de un incendiu, întâmplare care îl face pe Calistrat Hogaș să renunțe multă vreme la ideea unei apariții în volum. Dezamăgit, tot mai bolnav, se retrage la Piatra Neamț împreună cu familia (1915).

Pentru Hogaş călătoriile au însemnat însăşi viaţa, fiindcă iubea drumurile lungi, în zone muntoase, cu multe peripeţii şi pline de farmecul priveliştilor. El a considerat că peisajele autentice sunt refuzate celor care evită să le cunoască prin efortul fizic adecvat, fiindcă o drumeţie veritabilă se deosebeşte fundamental de orice călătorie la bordul unui vehicul.

Calistrat Hogaş a descris în pagini de o rarisimă frumuseţe peisajul natural al ţării noastre, pe care l-a receptat cu maximă atenţie şi trezire a simţurilor, iar lucrarea sa de căpătâi, „Pe drumuri de munte”, relevă un „Creangă trecut prin cultură“, după cum îl numește Tudor Vianu, un Hogaș uneori greu de urmărit, însă, de cele mai multe ori, genial povestitor și observator, cu o admirație continuă, aproape obsesivă, pentru natură și foarte apropiat dorinței multora dintre noi de a călători prin peisaje de munte decupate din basme.

La 28 august 1917, la 70 de ani, Calistrat Hogaș moare la Roman, unde se stabilise de puțină vreme. El a fost înmormântat, la 30 august, în cimitirul din Roman, într-un sicriu cioplit dintr-un brad sădit chiar de el în tinereţe. Ulterior, la 7 octombrie 1917, a fost deshumat şi dus la Piatra-Neamţ, unde este reînhumat la 8 octombrie 1917, aşa cum i-a fost ultima dorinţă, în apropierea brazilor şi munţilor săi pe care i-a iubit şi descris ca puţini alţii.

În anul 1921, „Pe drumuri de munte” este republicată, postum, de această dată în două volume, ultimul – cel intitulat „În Munţii Neamţului” – fiind prefațat de Mihail Sadoveanu, care avea să scrie şi prima recenzie cu adevărat importantă a operei lui Hogaş.

În anul 1967, Sidonia, fiica lui Calistrat Hogaș, a donat statului casa părintească pentru a fi restaurată şi pentru a se organiza aici un muzeu memorial. Tot ea a oferit, spre achiziţie, în două rânduri, Muzeului Judeţean de Istorie, obiecte şi manuscrise care alcătuiesc astăzi fondul muzeistic majoritar existent în expoziţia memorială.

Surse:

– Ciopraga, Constantin, „Calistrat Hogaș”, București: E.S.P.L.A. 1960;

– Streinu, Vladimir, „Calistrat Hogaș”, Bucureşti: Editura Tineretului, 1968;

Foto:

– volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu.

Dumitrică Marilena, bibliotecar