Becali demască blatul dintre PSD și AUR
În data de 21 octombrie am scris un articol intitulat ”Breaking News!!! Se prefigurează noua alianță Hieno-Șacală dintre PSD și AUR”. Am omis să-l pomenesc și pe Varan cu partidulețul lui tocăniță, cu o doctrină cel puțin bizară formată din ideologiile mai multor partide care l-a infiltrat în PSD pe circarul Piedone. Prezența acestuia la PSD Giurgiu are scopul de a-i submina autoritatea de decizie lui Marina Mina, astfel încât Piedone să ajungă după alegerile parlamentare președintele PSD Giurgiu.
Revenind la ceea ce am scris în 21 octombrie legat de această alianță între hiene și șacali iată că s-a confirmat prin declarația lui Gigi Becali care așa ca un paradox, ca să mai facem și haz de necaz, Gigi îl recunoaște pe Simion drept colaborator dar în niciun caz șeful lui, cu toate că Simion este președintele AUR iar Gigi doar membru de partid.
Într-o emisiune la Realitatea Plus Gigi Becali, candidat AUR la alegerille parlamentare a declarat marți seara că a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre susținerea lui Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Orice încercare venită din partea PSD de a spune că nu este adevărată declarația lui Becali nu face altceva decât să pună în evidență disperarea PSD-ului vis-a-vis de faptul că le-a fost dejucat planul machiavelic prin care doreau să-i asigure lui Ciolacu funcția de președinte.
Cu Simion în turul doi Ciolacu câștiga în mod cert președinția țării, acest lucru fiind posibil în urma unui raționament cât se poate de simplu: În turul doi PSD-ul care-l va susține în primul tur pe Simion se va retrage, iar Simion va deveni solist deoarece niciun alt partid nu-l va susține. Susținut doar de simpatizanții săi Georgică fără frică va deveni victima sigură a lui Ciolacu.
Frica lui Ciolacu că poate pierde alegerile în fața lui Ciucă care în turul doi în afară de susținerea PNL va beneficia de sprijinul tuturor partidelor de dreapta îi crează stări de insomnie, asta și pentru că dacă pierde alegerile implicit va pierde și funcția de președinte al partidului redevenind la ceea ce a mai fost în PSD, un oarecare membru de partid.
I.C.MANDU
