Albert Camus și filosofia absurdului (1913-1960)

Albert Camus și filosofia absurdului (1913-1960)

La împlinirea celor 110 ani de la nașterea lui Albert Camus, aducem în atenția cititorilor noștri câteva dintre cele mai reprezentative titluri din opera celui care a fost considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi moderni și cel mai autentic reprezentant al existențialismului.

La fel ca Samuel Beckett, Albert Camus a diagnosticat o lume a absurdului, dar, spre deosebire de acesta, a oferit răspunsul reangajării și a redefinit radical etica bazată pe acceptarea lipsei de semnificație de sorginte existențială. Scrierile sale, care tratau în principal izolarea omului într-un univers străin, alienarea individului față de sine, problema răului și apropierea apăsătoare a morții, reflectau cu acuratețe înstrăinarea și dezamăgirea intelectualului postbelic. El este amintit, alături de Jean-Paul Sartre, ca exponent de primă importanță al existențialismului. Deși înțelegea nihilismul multor contemporani ai săi, Albert Camus susținea că este necesar să fie apărate valorile importante (adevărul, cumpătarea și justiția). Vigoarea sa intelectuală și strălucirea stilistică s-au manifestat pregnant în romanele sale („Mitul lui Sisif”, 1942; „Străinul”, 1942; „Ciuma”, 1947), în nuvele („Exilul și împărăția”, 1957), eseuri („Carnete”) și piese de teatru („Caligula”, 1938 „Neînțelegerea”, 1944); acestea sunt strâns legate de căutările sale filosofice, dar nu reprezintă simple vehicule ale ideilor sale. Există o dimensiune senzuală și experimentală în toate lucrările lui, care îmbină gândirea și sentimentul în forme artistice semnificative.

Filosofia lui Albert Camus, derivată din propria experiență în materie de suferință și absurd, avea în vedere o soluție în care omul își găsește izbăvirea în propria experiență. În perioada în care a lucrat ca ziarist sau ca director de teatru, a fost cel mai fericit (mărturisea el), căci ambele activități colective erau pentru el un antidot împotriva izolării și singurătății. Ultima ironie a vieții sale a constituit-o moartea absurdă într-un accident de circulație. Lucrările sale sunt o mărturie a confruntării cu astfel de ironii ca moartea lipsită de sens și realizarea artistică a implicațiilor lor.

SURSE:

– BURT, Daniel S. „100 cei mai mari scriitori ai lumii”. București: Editura Lider, 2005. pp. 355-357;

– „Dicționar de scriitori străini”. Cluj-Napoca: Editura Hiparion, 2000. pp. 108-110;

– „Enciclopedia universală Britannica”. Volum 3. București: Editura Litera, 2010. pp. 175-177.

FOTO:

– volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu;

https://ro.wikipedia.org/

Cristina Mirea, bibliotecar

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *