Data de 29 iulie este marcată ca Ziua Imnului Național al României, simbol al națiunii, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului. Ziua Imnului a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de către celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, precum și ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituții, un grup de tineri condus de Anton Pann, a cântat pentru prima dată Imnul Revoluției pașoptiste, „Deșteaptă-te, române”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu (1816-1863), poet, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Din acel moment, cântecul i-a însoțit pe români pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei.

După Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr.429/2003. Astfel, în forma actuală, constituția prevede, prin Articolul 12, că Imnul național este „Deșteaptă-te Române”, acesta fiind considerat simbol național. Imnul de Stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Titlul „Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice. Imnul conține acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.

Imnul, în accepțiunea largă de astăzi, este iubirea de tată, de mamă, de frați și surori, de neam, iubirea pasională care elimină modul defectuos al relației personale, lăsând loc unei trăiri intense, primordiale, și nu instinctuale. Este prietenia, spontaneitatea și naturalețea lăuntrică și intimă a vibrației, încrederea ancestrală și deslușită a divinității sau loialitatea reciprocă între virtuți.

Surse:

– MUREȘANU, Andrei. „Poezii și articole”. București: Editura pentru Literatură, 1963. 236 p.;

– NICOLĂIASA, Victor; NICOLESCU, Anca; OPREA, Anca. „Imnurile Terrei: Uniunea Europeană”. Bucureşti: Editura Ştefan, 2008. 136 p.;

Foto: volume din colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, Sala de lectură

Elena Burcin, bibliotecar