100 de ani de la nașterea lui EUGEN BARBU (20 februarie 1924-7 septembrie 1993)

100 de ani de la nașterea lui EUGEN BARBU (20 februarie 1924-7 septembrie 1993)

Scriitor, jurnalist, scenarist, pamfletar, polemist și politician român, Eugen Barbu s-a născut pe 20 februarie 1924, la București, și a devenit una dintre cele mai importante figuri literare ale secolului XX.

După absolvirea liceului, în anul 1943, se înscrie la Facultatea de Drept, la care renunță în favoarea Școlii de Ofițeri de Jandarmi. În această perioadă, Eugen Barbu debutează, în paginile periodicelor culturale, cu pseudonimele „Eugen Rabé” și „Eugen Baraba”. În 1945, devine cursant al Facultății de Litere și Filosofie, dar nici de această dată nu-și finalizează studiile, retrăgându-se după trei ani, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2004).

Eugen Barbu desfășoară o intensă activitate publicistică, colaborând la toate revistele și ziarele importante ale vremii. Deține cronici sportive și literare, publică articole politice, reportaje, note de călătorie și fragmente de roman, schițe și nuvele. În 1962, devine redactor-șef al revistei „Luceafărul”, din 1970 până în 1989, conduce revista „Săptămâna cul¬turală a Capitalei”, iar în 1990, înființează și conduce revista „România Mare” (împreună cu Corneliu Vadim Tudor).

Eugen Barbu debutează editorial cu volumul de nuvele „Munca de jos”, publicat întâi în „Viața românească”, și republicat la Editura Tineretului în 1955, sub titlul „Gloaba”. Au urmat două scrieri cu subiect fotbalistic: „Balonul e rotund” (1956) și „Unsprezece” (1956). În 1957, îi apare primul roman, „Groapa”.

Opera scriitorului este completată de nuvele: „Oaie și ai săi” (1958), „Patru condamnați la moarte” (1959), „Prânzul de Duminică” (1962); de diverse volume de reportaje, note de călătorie, jurnale, versuri – „Osânda soarelui” (1968); eseuri: „Măștile lui Goethe” (1967), dar mai ales de romane: „Șoseaua Nordului”, „Săptămâna nebunilor”, „Principele”, „Facerea lumii”, „Incognito”, „Ianus” (publicat postum).

A realizat mai multe scenarii pentru filme de lung metraj și seriale TV și a tradus din opera unor importanți scriitori ca: Feodor Mihailovici Dostoievski, Thomas Mann, William Faulkner, J. B. Priestley.

În 1969, Eugen Barbu a fost distins cu Premiul „Ion Creangă”, cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1975, și cu Premiul Internațional „Herder” în 1978.

Eugen Barbu a fost, de asemenea, implicat în viața politică, devenind membru fondator al Partidului România Mare, în luna mai a anului 1991. A fost ales deputat de București în legislatura 1992-1996. A murit la data de 7 septembrie 1993, la București, lăsând în urmă o bogată moștenire literară și culturală.

SURSE:

– SIMION, Eugen. „Dicţionarul general al literaturii române”. Bucureşti: Univers Enciclopedic, vol. 1, 2004;

– ZACIU, Mircea; PAPAHAGI, M. „Dicţionarul scriitorilor români”. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995;

FOTO:

– volume aflate în colecțiile Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu;

Marilena Dumitrică, bibliotecar

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *