Wall Street Journal: Romania, acuzata de o tara africana ca i-a furat steagul

România este acuzată că a furat steagul tricolor al Ciadului, o ţară din centrul Africii, scrie publicaţia Wall Street Journal. Chestiunea a revenit în actualitate odată cu protestele din Piaţa Victoriei şi coregrafia tricoloră care a făcut înconjurul lumii.

Timp de 27 de ani, Ciadul s-a plâns de mai multe ori că România i-a copiat steagul. Politicienii români care au adoptat drapelul tricolor după 1989 declară că ştiau că şi Ciadul are un steag identic. Mai mult, scrie WSJ, fostul preşedinte francez Mitterrand ar fi încercat să convingă autorităţile române să renunţe la ideea tricolorului simplu, însă preşedintele român de la acea vreme, Ion Iliescu, afirmă că erau alte lucruri mai importante de rezolvat.

Din 1990 până în prezent, parlamentul Ciadului şi-a manifestat revolta de la multe ori, iar unii experţi în vexilologie au acuzat România de furt de drapel. Românilor nu pare însă să le pese de acest aspect, de vreme ce ţara africană este atât de îndepărtată, se mai arată în articolul publicat de WSJ.

Chiar dacă lumea modernă are numeroase instituţii care se ocupă de rezolvarea conflictelor dintre naţiuni, niciuna nu este autorizată să intervină în momentul în care o ţară denunţă steagul unei alte ţări. De altfel, asemenea conflicte nu sunt fără precedent, scrie WSJ, oferind mai multe exemple din ultimul secol: Haiti vs. Liechtenstein, Macedonia vs. Grecia, Olanda vs. Luxemburg, Indonesia vs. Monaco, Kosovo vs. Albania. Totuşi, o ţară nu poate să-şi transforme steagul în marcă înregistrată la nivel internaţional.

Şi preşedintele Republicii Moldova a propus recent schimbarea steagului, care este identic cu al României şi al Ciadului, dar cu o stemă în mijloc. Ideea preşedintelui Dodon a fost respinsă însă de parlament. Acelaşi steag tricolor, cu o altă stemă, este drapelul micului stat european Andorra.

“Până acum nu s-a făcut nimic şi această situaţie reprezintă un eşec al ONU”, a declarat Ngarlejy Yorongar, preşedintele parlamentului din Ciad. “Nu este corect. Două ţări nu pot avea acelaşi steag”, mai spune acesta, potrivit WSJ. În schimb, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU afirmă că este la latitudinea ţărilor membre să-şi aleagă propriul drapel.

Legende româneşti spun că locuitorii acestor meleaguri au folosit culorile albastru, galben şi roşu din vremea tracilor, iar cetăţile romanilor din Dacia arborau acelaşi steag. Totuşi, nu există nicio dovadă în acest sens, mai scrie WSJ. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că steagul tricolor a început să fie folosit în secolul 19 în provinciile româneşti, iar Regatul României a folosit o versiune a steagului actual.

Odată cu venirea la putere a comuniştilor, în 1948, aceştia au adăugat o altă stemă pe tricolor, fără ca românii să fie consultaţi în această privinţă. După 11 ani, în 1959, când Ciadul şi-a câştigat independenţa, liderii ţării au ales un drapel tricolor. Au ales roşul care să reprezinte sângele vărsat în al Doilea Război Mondial, galbenul care să reprezinte Sahara şi albastrul care să reprezinte Lacul Ciad.

În 1989, la Revoluţie, românii au tăiat stema comunistă din steagul României, iar după câteva luni steagul oficial al ţării a devenit identic celui din Ciad. Petre Roman, premierul de la acea vreme, a declarat pentru WSJ că, într-o discuţie cu preşedintele Franţei la Paris, acesta i-a sugerat să păstreze gaura din stag, afirmând că ar fi un element care ar distinge drapelul de cel al Ciadului. Parlamentul României a respins însă această idee, de teama că steagul cu o gaură în mijloc nu ar rezista arborării îndelungate pe clădirile oficiale, ci ar fi rupt de vânt.

Stiripesurse.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *