Vesti bune! Mai multi BANi pentru elevi in 2016 !

Costul standard per elev, în învăţământul din mediul urban, pentru anul 2016, creşte de la 2.520 de lei la 3.043 de lei, iar în mediul rural, de la 2.898 de lei la 3.499 de lei.

Guvernul a aprobat, o hotărâre privind normele metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA, prin bugetele locale.
Costul standard reprezintă cheltuieli cu salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora.
Prin aceeaşi hotărâre este majorat şi costul standard per elev/preşcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cu evaluarea periodică a elevilor şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar “bunuri şi servicii”, de la 312 de lei în 2015, la 321 de lei.
Actul normativ stabileşte şi coeficienţii de diferenţiere pentru costurile standard per elev/preşcolar şi coeficienţii de corecţie pentru învăţământul în limbile minorităţile naţionale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani.
Finanţarea de bază asigurată de la bugetul de stat pentru învăţământul preuniversitar va fi majorată, în 2016, cu aproximativ 20%, comparativ cu anul în curs.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *