Veste importanta pentru soferi! Procesele-verbale fara descrierea faptei amendate vor fi anulate

Procesele-verbale fără descrierea în detaliu a faptei amendate vor fi anulate. Astfel, șoferii sancționați de polițiștii rutieri sau alte persoane amendate pentru comiterea diferitelor contravenții au de acum o șansă în plus să scape de sancțiuni. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că orice instanța din țară trebuie să anuleze un proces-verbal întocmit de un agent constatator, dacă acesta nu a descris în detaliu fapta pentru care a dat amenda.

Curtea Supremă a admis un ”recurs în interesul legii” și a luat această decizie, în urma sesizării Avocatului Poporului. Vor mai trece însă câteva zile până să fie aplicată, pentru că decizia ICCJ trebuie să apară mai întâi în Monitorul Oficial.

O dată cu apariția acesteia, orice polițist, jandarm sau inspector fiscal trebuie să se conformeze, căci în caz contrar procesul-verbal întocmit de el fără descrierea în detaliu a faptei va fi anulat. Evident, dacă contravenientul îl contestă în instanță.

Sursa libertatea.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *