Veste buna pentru mame. Primesc mai multi bani de astazi

Regulile concediului pentru creșterea copilului se schimbă de astăzi. 

Pragul minim al indemnizației crește la 85% din salariul minim brut, adică 1.063 de lei, față de 600 de lei cât era până în prezent. Indemnizația în cuantum de 85% din veniturile nete realizate se va acorda timp de doi ani și nu un an, cum este acum.

Pentru depunerea dosarelor de prelungire a concediului pentru creșterea copilului, părinții nu vor mai trebui să stea în rând la ghișeele agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială sau la primărie. Vor completa cererea online și scana documentele necesare pe care apoi le vor trimite pe mail.

“Oricine are acces la email poate să trimită documentele solicitate prin email nu trebuie să ajungă la ghişeu. Trimite pe adresa pe care o avem la dispoziţie la fiecare agenţie judeţeană. Trimite cererea pe care o poate descărca online, o completează, scanează copia după buletin, adaugă documentele justificative, după caz, le trimite prin email. Cineva de la AJPIS, în ţară sau de la Iaşi, trimite numărul de înregistrare şi confirmare că a primit documentele şi din acest moment persoana nu are decât să aştepte prin poştă primirea documentului oficial că este înscris şi că primeşte indemnizaţia recalculată”, a explicat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, potrivit Digi24.



« (Previous News)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *