UNPR-UL este pregatit sa mearga in alegeri pe liste proprii, a declarat Ioan Viorel Teodorescu presedintele UNPR Giurgiu

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea a făcut joi prima declaraţie de presă după demisia guvernului Ponta şi a anunţat că deocamdată nu s-a stabilit dacă partidul pe care îl conduce va candida individual la alegerile parlamentare sau locale, ori dacă va merge alături de PSD. Acesta a asigurat că UNPR-ul rămâne deschis în continuare la dialog şi că îi susţine atât pe preşedintele Klaus Iohannis, cât şi pe premierul Dacian Cioloş subliniind însă că actualul guvern are o misiune dificilă şi că trebuie să păstreze ritmul impus de executivul din care el însuşi a făcut parte. Gabriel Oprea a ţinut să precizeze totuşi, că acestă susţinere „nu este necondiţionată” şi că formaţiunea pe care o conduce va sancţiona public orice eşec major care vine dinspre Palatul Victoria.

„În privinţa relaţiei cu partidele parlamentare, UNPR îşi continuă alianţa de centru-stânga încheiată până în anul 2020 cu Partidul Social Democrat şi cu Liviu Dragnea, pe care îl respectăm şi ne respectă ca partener. În ceea ce priveşte pregătirea campaniilor electorale din acest an, vreau să vă spun că UNPR-ul îşi păstrează obiectivul asumat. Mai precis, vrem ca, indiferent de modul în care vom candida, reprezentanţii UNPR să obţină cel puţin 10% din numărul total de voturi. Poate părea un obiectiv ambiţios, dar mizăm pe aleşii noştri locali şi pe echipa puternică pe care am consolidat-o, mai ales în ultimul an”, a spus Gabriel Oprea.

O viitoare candidatură alături de PSD nu a fost încă stabilită definitiv, însă preşedintele UNPR a declarat că partidul este pregătit pentru ambele variante, întrucât cele două formaţiuni au avut până acum un parteneriat corect şi eficient, iar formaţiunea sa a fost întotdeauna loială guvernării. Oprea a mai spus că va discuta acest subiect cu Liviu Dragnea şi că, indiferent dacă vor candida singuri sau împreună cu social-democraţii, UNPR-ul va avea candidaţi puternici în care preşedintele se arată încrezător că vor câştiga multe voturi.

Plecând de la declarația de presă a domnului general Gabriel Oprea, președintele UNPR am considerat necesar să aflăm și punctul de vedere al domnului Ioan Viorel Teodorescu, președintele organizației județene a UNPR Giurgiu  legată de formula în care vor candida la alegerile locale și parlamentare ce vor avea loc anul acesta,  ținând cont de recenta declarație de presă făcută de domnul Gabriel Oprea.

„ Înainte de a răspunde întrebării vă pot spune că UNPR-ul este un partid disciplinat, ordonat, responsabil, serios, care nu și-a încălcat niciodată promisiunile făcute. Tocmai aceste considerente prezentate în linii mari ne dau certitudinea că suntem un partid puternic, un partid care are și va avea în continuare un cuvânt important de spus pe eșicherul partidelor politice importante din România.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, așa cum a declarat și președintele partidului nostru, domnul general Gabriel Oprea, încă nu s-a luat o decizie în ceea ce privește o posibilă alianță electorală. Ceea ce vă pot spune este faptul că nu numai PSD-ul ne curtează, mai sunt și alte partide care-și doresc o alianță cu noi. La cei peste 500.000 de membrii pe care-i avem în acest moment și fără falsă modestie trebuie să recunosc că suntem în continuă creștere este normal ca celelalte partide să-și dorească alianțe cu noi.

 Decizia finală se va  lua până la sfârșitul acestei luni când ne vom hotărî care este cea mai bună alternativă pentru partid. Ca punct de vedere personal vă pot spune că la Giurgiu suntem pregătiți să ne luăm destinul în propriile mâini. Putem avea liste complecte atât pentru municipiu cât și pentru județ. Ați văzut  cu cine discutam puțin mai devreme. Sunt foarte multe personalități politice locale care intenționează să se alăture partidului. Nu mă voi ascunde după deget, așa cum nu am făcut-o niciodată. Sunt foarte mulți lideri de la alte partide care știu că nu se vor mai regăsi pe listele partidelor care i-au consacrat și atunci vin și bat la ușa UNPR-ului.

Giurgiu este un oraș mic unde fiecare se cunoaște cu fiecare și  din acest considerent nu pot face promisiuni deșarte. Prin intermediul publicației dumnevoastră doresc să le transmit tuturor celor care au venit acum,  pe ultima sută de metri și bat la ușa partidului, că ușa este în continuare deschisă, numai  că prioritate pe listele electorale  vor avea cei care au pus umărul la dezvoltarea partidului. Așa cum am spus în nenumărate rânduri, eu sunt un soldat disciplinat care a respectat și va respecta în continuare decizia luată în consens de către Biroul Politic Național. Ca și concluzie există posibilitatea să mergem într-o alianță în alegeri, cum de altfel suntem pregătiți din toate punctele de vedere să partcipăm pe liste proprii, atât în alegerile locale, cât și parlamentare, unde cu certitudine vom depăși cu mult pragul electoral.”

A conchis Ioan Viorel Teodorescu președintele UNPR Giurgiu

I.C. MANDU

 

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *