Un mare dramaturg, un om de o tinuta morala deosebita, devenit subiect de disputa politica

Mircea M Ionescu, nu are nevoie de nici o prezentare. Este cunoscut ca un mare dramaturg atât la nivel local, naţional şi internaţional. Omul de cultură, acualmente directorul teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu, împotriva voinţei dumnealui a devenit peste noapte subiect de dispută politică între puterea locală şi opoziţie. Datorită unei legi proaste s-a ajuns în această situaţie, în care destinul unei personalităţi de certă valoare culturală, a ajuns să dea naştere unor polemici politice, iar perdantul nu este altul decât iubitorul de teatru, de cultură, de frumos, de trăire într-o altă lume, chiar dacă pare ireală, dar care ne dă nouă muritorilor de rând posibiltatea să evadăm din urâtul şi răul care ne încojoară, aşa cum spunea reputata actriţă, doamnă a teatrului românesc, veşnic tânăra Stela Popescu. Mai exact despre ce este vorba.  În data de 07 iulie 2014, domnului Mircea M Ionescu  i-a încetat mandatul de director al teatrului. Domnia sa conduce în continuare teatrul sub mandat de interimat.  De atunci şi până acum s-au susţinut două examene pentru ocuparea funcţiei de director. Numai că participanţii la concurs nu au putut obţine minim nota 8,  aşa cum impunea metodologia de concurs, conformă cu normele legale în vigoare, care mai impuneau ca etatea participanţilor să nu depăşească vârsta de pensionare.  Din acest considerent domnul Mircea M Ionescu nu s-a putut înscrie la concurs. Ulterior, legea a fost modificată în ceea ce priveşte limita de vârstă, dar vine cu o altă precizare în care spune că aspirantul la funcţia de director se poate înscrie la concurs numai dacă este absolvent al Univesităţii de Teatru şi Film. Acesta a fost motivul invocat pentru care a fost respins dosarul domnului Mircea M Ionescu de către comisia instituită în cadrul Consiliului Judeţean, comisie care are rolul de a verifica dosarele depuse înainte de concursul pentru ocuparea funcţiei de director al teatrului. Din punctul meu de vedere această prevedere legală este o aberaţie, o utopie, nu are absolut nici o legătură managementul  unei instituţii cu specialitatea managerului. Pentru că altfel ar trebui o altă lege care să impună ca managerii tuturor instituţiilor să aibă pregătire în economie şi management. Pe fondul acestui subiect domnul Răzvan Cuc încearcă să-şi atragă capital politic găsind şi veşnicul vinovat pentru toate relele din judeţ, nimeni altul decât preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Vasile Mustăţea. Cu ocazia unei conferinţe de presă, legat de acest subiect domnul Răzvan Cuc a spus : “Modul de a face politică al domnului Mustăţea nu este corect .  Adică patru ani şi nouă luni de mandat al domnului Mircea M Ionescu, nu au fost puşi niciodată sub lupa legii, sub care a fost pus dosarul dânsului şi respins. Omul acesta s-a zbătut şi a pus în scenă multe piese de teatru într-o sală care nu poate fi numită sală, ci saună, pentru că nu există instalaţie de climatizare care să permită desfăşurarea spectacolelor într-un ambient modern. Dar să vă spun un lucru, eu nu cred că aceasta este adevarata miză a faptului că domnul Mircea M Ionescu nu a avut studiile necesare pentru a ocupa această funcţie, cum i s-a reproşat. Ţineţi minte că v-am spus în momentul în care s-a împărţit bugetul la teatru şi la spital, i-am atras atenţia domnului Mustăţea, mare atenţie cum se cheltuiesc aceşti bani. Eu cred că dânsul, adică domnul Ionescu, nu a avut facultatea de şmecherii pe care o doreşte domnul Mustăţea, asta e problema de fapt ….”  Cu tot respectul pentru domnul Răzvan Cuc, care este un tânăr politician de succes , dar după cum foarte bine ştie unde-i lege nu-i  tocmeală, iar dacă cu adevărat iubeşte cultura şi implicit oamenii de cultură, ca să nu mai existe astfel de legi împotriva firii, legi de domeniul ştiinţifico-fantasticului, să intervină pe lângă parlamentarii PSD care sunt la putere şi să modifice urgent această lege absurdă. Şi atunci cu siguranţă oamenii de cultură, oamenii de faima şi notorietatea, cum este şi cazul lui Mircea M Ionescu, nu vor mai ajunge în situaţia de a  fi umiliţi şi nu vor mai fi nevoiţi niciodată să devină subiecte de dispută politică.  Faceţi vă rog în aşa fel încât actul cultural să nu mai fie în veci politizat.

 

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *