Tutuianu, interviu INCENDIAR: replica dura pentru Niculae Badalau si jocurile de culise din PSD EXCLUSIV

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, recent exclus din partidul condus de Liviu Dragnea, a acordat un interviu în exclusivitate pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre răzgândelile nemulțumiților din PSD, precum și planurile pe care intenționează să le pună în practică în perioada imediat următoare.

”Cred că declarația dânsului este de natură să-i aducă aminte domnului Dragnea că i-a promis acest lucru!”

Astfel, confruntat cu ultimele declarații ale lui Niculae Bădălău, cel care până nu demult făcea parte din aceeași tabără a nemulțumiților în care se regăseau și cei doi excluși luni din partid, Adrian Țuțuianu a replicat:

Aprecierea o poate face fiecare om în parte, care analizează comportamentul domnului Bădălău. Evident că nu mi-a plăcut nici mie și nici celorlalți faptul că una a semnat și apoi s-a dezis de scrisoare și de grupul din care a făcut parte. În al doilea rând, cred că declarația dânsului este de natură să-i aducă aminte domnului Dragnea că i-a promis acest lucru”.

L-am întrebat pe Țuțuianu care este, în opinia sa, motivul ce l-a determinat pe Bădălău să schimbe tabăra. Astfel, fostul lider al organizației PSD Dâmbovița a ținut să sublinieze, în exclusivitate pentru PSnews.ro, că a existat o negociere între senatorul PSD și Liviu Dragnea.

”Probabil că i s-a promis ceva. A fost o negociere și domnul Bădălău și-a adus acum aminte de negociere”, a declarat acesta.

Mai mult, chestionat cum vede faptul că deși inițial au semnat pe controversata scrisoare a nemulțumiților, cei mai mulți dintre PSD-iști au preferat să se alăture într-un final lui Liviu Dragnea, Țuțuianu a ținut să sublinieze că ”explicația principală rezidă din capacitatea foarte bună pe care o are domnul Dragnea, de a promite funcții, oportunități, de a promite acces la diverse resurse guvernamentale și capacitatea foarte bună pe care o are de a divide și a stăpâni”.

Acum fiecare poate să aibă explicații de natură personală, dar eu cred că explicația principală rezidă din capacitatea foarte bună pe care o are domnul Dragnea, de a promite funcții, oportunități, de a promite acces la diverse resurse guvernamentale și capacitatea foarte bună pe care o are de a divide și a stăpâni. A condus și conduce partidul după regula asta de foarte mult timp. Al doilea lucru pe care trebuie să îl menționăm: oamenii nu au avut poate suficient curaj, nici suficientă bărbăție, să se confrunte cu cel care este liderul partidului. Și asta nu face bine nici partidului, nici guvernării și nici societății românești”, a mai susținut fostul PSD-ist.

Nu în ultimul rând, l-am întrebat pe Țuțuianu dacă, după decizia de excludere a sa din rândul social-democraților, intenționează să ”migreze” în formațiunea politică condusă de Victor Ponta, Țuțuianu a negat vehement această variantă, adugând chiar că ”este un lucru pe care îl aruncă pe piață tot echipa domnului Dragnea”.

”Asta este un lucru pe care îl aruncă pe piață tot echipa domnului Dragnea. Eu nu am să plec la niciun partid politic, am declarat încă de acum două săptămâni de zile că aștept să plece Dragnea de la conducerea PSD și eu mă întorc în partid. De asemenea, am declarat în cursul zilei de ieri că voi contesta la Congres excluderea din partid, și la instanța de judecată, potrivit unei decizii a Curții Constituționale. Este o informație falsă, aruncată pe piață pentru a se încerca discreditarea mea și a altora care au avut curajul să arate o anumită față a partidului.

Al doilea lucru care se aruncă pe piață de forte multă vreme este că noi ne-am dori să stricăm majoritatea parlamentară și să susținem o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD. Vă spun astăzi foarte răspicat că și aceasta este tot o informație falsă menită să îi discrediteze în ochii PSD-istului de rând care nu cunoaște jocurile de putere de la nivel central, pe cei care au contestat autoritatea lui Dragnea în partid”, a conchis Țuțuianu.

Sursa psnews.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *