Trei dezavantaje ale disparitiei taxei auto. Esti de acord?

Peste câteva zile, taxa auto va dispărea definitiv. Astfel, Klaus Iohannis a semnat pe 6 ianuarie, decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Deși la prima vedere eliminarea timbrului de mediu ar avea numai efecte pozitive pentru buzunarul românilor, lucrurile ar putea fi privite și din altă perspectivă. Iată trei dezavantaje ale dispariției taxei auto:

  1. Se învechește parcul auto

Dispariția taxei va atrage cu sine învechirea parcului auto din țara noastră. Cifrele arată că piața mașinilor noi a înregistrat al treilea an consecutiv de creștere și a încheiat 2016 cu cea mai ridicată valoare de după 2010. Dacă în 2013, spre exemplu, s-au vândut 58.000 de mașini noi, în 2016 acest număr a ajuns la aproape 95.000.

  1. Va scădea vânzarea mașinilor noi și s-ar putea renunța la “Rabla”

Din dorința de a cumpăra cu bani mai puțini, românii se vor reorienta către autombile vechi în dauna celor noi. Totodată, există varianta ca programul “Rabla” să nu mai fie prelungit întrucât proiectul era susținut din banii strânși prin timbrul de mediu.

  1. Noi taxe?

Gaura din bugetul de stat generată de dispariția taxei trebuie să fie acoperită cumva, iar acest lucru ar putea genera noi taxe pentru șoferi. În plus, apariția mai multor mașini vechi înseamnă totodată și un grad ridicat de poluare.

Despre timbrul de mediu

Timbrul de mediu a fost introdus în 2013 după ce ultima variantă a taxei auto a fost declarată ilegală de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aceeași soartă a avut-o și timbrul de mediu în 2016. Taxa a fost declarată ilegală, iar românii care au achitat timbrul de mediu pot să ceară înapoi sumele plătite.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *